ZF 24

Ministrul Sanatatii face primii pasi pentru infiintarea unui gigant farmaceutic de stat

15.03.2009, 13:12 33

Ministrul Sanatatii Ion Bazac a anuntat astazi ca va demara in perioada urmatoare infiintarea Companiei Farmaceutice Romane (CFR) ce va ingloba Antibiotice Iasi (producator de medicamente), Sanevit Arad (producator de seringi), Unifarm (depozit) si departamentele de vaccinuri din cadrul Institutului Cantacuzino de la Bucuresti si Iasi.

“Exista discutii cu mai multi producatori internationali pentru a putea fabrica in Romania in sistem joint venture medicamente strategice pentru populatie”, a spus Ion Bazac.

Infiintarea CFR va fi coordonata de Ioan Nani, fostul director general al Antibiotice Iasi si actualul vicepresedinte al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Primul pas il va reprezenta trecerea Antibiotice, al treilea producator local de medicamente, de la AVAS la Ministerul Sanatatii.



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO