ZF 24

Misterul prăbuşirii profitului pe 2013 al sistemului bancar: Care bănci şi-au corectat rezultatele încât câştigul total a scăzut de zece ori, la 49 mil. lei?

Autor: Razvan Voican

04.06.2014, 16:52 2510

Profitul net înregistrat anul trecut de sistemul bancar a fost corectat dramatic în jos de la 498 mil. lei în varianta iniţială afişată de BNR, la numai 49 mil. lei în urma demersului unor auditori de revizuire a cifrelor raportate de anumite instituţii de credit. Cu alte cuvinte, sistemul a fost din nou la un pas să încheie anul pe pierdere, după rezultatul puternic negativ de 2,3 mld. lei înregistrat pe 2012.

Chiar şi rezultatul iniţial de circa 500 mil. lei lei bazat pe raportările preliminare ale băncilor pentru 2013 era la mai puţin de jumătate faţă de rezultatul de la jumătatea anului trecut, ca efect al cerinţelor de provizionare determinate de presiunile exercitate de BNR pentru recunoaşterea pierderilor din credite neperformante.

Cum s-a ajuns însă la o scădere de 10 ori a profitului, de la 498 mil. lei (113 mil. euro) la 49 mil. lei (11 mil. euro)?

Surse de pe piaţă afirmă că ajustarea drastică, de circa 100 mil. euro, provine de la două bănci mari care şi-ar fi revizuit rezultatele transmise la BNR în prima fază în urma verificării unor cifre de către auditori.

Este o situaţie neobişnuită în condiţiile în care suma de 498 mil. lei reprezentând profitul cumulat pe sistem a apărut inclusiv într-o prezentare susţinută de însuşi guvernatorul BNR Mugur Isărescu pe 16 aprilie 2014, adică după ce majoritatea băncilor mari publicaseră oficial rezultatele pe 2013, cu tot cu rapoartele de confirmare ale auditorilor, iar raportările fuseseră trecute în multe cazuri şi prin AGA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO