ZF 24

MOL a plătit 50 milioane de euro pentru ieşirea italienilor de la ENI din România

Kinga Daradics, country chairman al MOL România

Kinga Daradics, country chairman al MOL România

Autor: Roxana Petrescu

06.08.2015, 13:00 2602

Tranzacţia a însemnat capăt de cursă pentru italieni în România şi un pas înainte pentru MOL, care ţinteşte un loc pe podiumul pieţei petroliere locale, un sector de 9,5 mld. euro.

Raportul semestrial publicat de grupul petrolier ungar MOL arată că firma a plătit 15,5 miliarde de forinţi (circa 50 de milioane de euro) pentru a prelua cele 42 de benzinării Agip prin care italienii de la ENI mai erau prezenţi pe piaţa locală. Totodată, achiziţia benzinăriilor Agip de către MOL a fost cea mai importantă tranzacţie din piaţa petrolieră locală în 2014.

Preluarea a făcut parte dintr-o tranzacţie regională, anunţul fiind făcut în vara anului trecut. La acel moment părţile nu au dezvăluit valoarea tranzacţiei.

„În primul semestru al anului grupul a fina­lizat achiziţia ENI România, inclusiv a celor 42 de benzinării, ceea ce consolidează cota de piaţă pe care MOL o deţine în Ro­mânia. Ca rezultat al integrării reţelei achi­zi­ţio­­nate, grupul MOL va ajunge la o reţea de 201 unităţi în România”, se arată în ra­por­­tul semestrial publicat ieri de grupul ungar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO