ZF 24

Muntenia Invest renunţă la 25 de angajaţi înainte de a trece sub controlul SIF Banat-Crişana

Autor: Stefan Musgociu

06.08.2013, 19:44 415

SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia (SIF4), îşi reduce cu 36% numărul de posturi, de la 70 la 45, înainte de a fi preluată de SIF Banat-Crişana (SIF1). Deşi numărul de posturi va fi redus, Muntenia Invest va continua să aibă aceeaşi organigramă şi reglementări interne, potrivit unei decizii AGA.

Societatea de Administrare a Investiţiilor face parte din Grupul Financiar Muntenia, care deţine peste 99,9% din acţiuni, şi urmează să fie preluată de SIF Banat-Crişana. SIF 1 va achita 8,2 mil. lei (1,8 mil. euro) pentru 50,01% din acţiunile Muntenia Invest plus o componentă variabilă în funcţie de evoluţia activului net, iar plata pentru celelalte titluri va depinde de evoluţia activului SIF Muntenia.

Muntenia Invest este condusă de un Consiliu de Administraţie, prezidat de Gabriel Filimon, care ocupă şi funcţia de director general al societăţii. Societatea a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 21,4 mil. lei (4,8 mil. euro), în creştere cu 13%, şi un profit de 4,8 mil. lei (1 mil. euro), cu 48% peste câştigul din exerciţiul financiar precedent.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.08.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO