ZF 24

Nemţii de la RWE atacă retailul de energie în România şi vor să ajungă în „prima ligă“ în cinci ani

Nemţii de la RWE atacă retailul de energie în România...

Autor: Radu Bostan

06.05.2014, 16:56 891
Concernul german RWE, unul dintre cele mai mari grupuri de utilităţi din Europa, va intra pe segmentul de furnizare a energiei pe piaţa românească, cu obiectivul pe ter­men mediu de a deveni unul din prin­cipalii ju­cători, în pofida concurenţei din partea ce­lor­lalţi giganţi europeni prezenţi în Ro­mâ­nia.
 
RWE este un business integrat cu afa­ce­ri de 54 mld. euro, cu activităţi atât în pro­ducţia de energie, ţiţei şi gaze naturale, cât şi pe partea de vânzare şi distribuţie. Germanii au pătruns discret pe piaţa locală acum câţiva ani şi s-au implicat în special în co­mer­ţul angro cu energia, dar şi în furnizarea către consumatori finali printr-o subsidiară un­gară, MASZ. Activitatea acesteia este însă redusă, iar ma­na­gementul din Essen a decis ca partea de retail a energiei să se des­fă­şoare de acum di­rect sub brandul RWE. Firma RWE Energie a obţinut săptămâna trecută licenţa de furnizare a energiei şi mai are de trecut câteva etape birocratice până să înceapă efectiv să vândă curent.
 
„Firmele or să meargă în paralel o pe­rioa­dă. Unii clienţi vor trece treptat la RWE Ener­gie. Decizia celor din Germania este ca fir­ma MASZ să-şi înceteze activitatea încet-încet“, a spus Gabriel Horneac, în prezent di­rector de vânzare la MASZ, dar care va con­duce operaţiunile de furnizare la noua firmă.
 
„Planurile noastre pe termen mediu şi lung sunt să devenim nişte jucători în prima ligă, adică să fim printre cei mai mari fur­nizori de energie electrică. Termenul ar fi cam de cinci ani“, a adăugat el.
 
 
Concurenţă dură
 
MASZ a vândut anul trecut în jur de 100 GWh de energie, ceea ce înseamnă că RWE ia startul de la o cotă de mai puţin de 0,4% din piaţa concurenţială. Pentru a ajunge pe po­diumul furnizorilor de energie, unde cifrele de afaceri sunt de ordinul sutelor de mi­lioane de euro, nemţii trebuie să-şi extindă substanţial portofoliul de clienţi şi vo­lumul vândut şi asta pe o piaţă fragmen­tată şi extrem de competitivă. Dacă la sfâr­şitul lui 2012 piaţa de retail de energie era disputată de 35 de firme, numărul acestora crescuse la 48 în decembrie 2013, arată datele Autorităţii Naţionale de Regle­men­tare în do­me­niul Energiei (ANRE).
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO