Noul şef al misiunii FMI pentru România este Reza Baqir,care va veni în vizită între 12-15 ianuarie

11 ian 2016 Autor: Raluca Ghinea

Mandatul şefului misiunii FMI pentru România, Andreea Schaechter, s-a încheiat după doi ani şi jumătate, aceasta fiind înlocuită cu Reza Baqir, care va ajunge la Bucureşti în perioada 12-15 ianuarie pentru a fi prezentat autorităţilor, a anunţat biroul local al FMI.

Mandatul şefului misiunii FMI pentru România, Andreea Schaechter, s-a încheiat după doi ani şi jumătate, aceasta fiind înlocuită cu pakistanezul Reza Baqir, care va ajunge la Bucureşti în perioada 12-15 ianuarie pentru a fi prezentat autorităţilor, a anunţat biroul local al FMI.

"Domnul Reza Baqir a fost numit noul şef al misiunii pentru România şi va vizita Bucureştiul în perioada 12-15 ianuarie pentru a fi prezentat autorităţilor. El a înlocuit-o pe Andrea Schaechter, care şi-a finalizat mandatul, după doi ani şi jumătate, în conformitate cu politicile obişnuite de rotaţie a carierei", a declarat luni, într-un comunicat, Guillermo Tolosa, reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria.

Reza Baqir lucrează la Fondul Monetar Internaţional din anul 2000, având în ultimii patru ani funcţia de şef al diviziei Politica datoriei.

În această calitate, Baqir a supervizat activitatea Fondului cu privire la elaborarea şi aplicarea strategiei FMI privind sustenabilitatea datoriilor suverane şi restructurarea în ţările membre, inclusiv pentru mai multe state afectate de criză, precum Cipru, Ghana, Grecia, Jamaica, Portugalia şi Ucraina.

Baqir a reprezentat FMI, de asemenea, la reuniunile Clubului de la Paris, pentru mai mulţi ani.

Printre funcţiile deţinute anterior de Baqir se numără cele de şef adjunct al diviziei Pieţe Emergente a FMI şi reprezentant rezident al FMI în Filipine. El a lucrat şi pentru Banca Mondială, la Washington, sau Institutul de Tehnologie din Massachusetts.

Baqir deţine un doctorat în economie, atribuit de Universitatea din California, şi un BA (Magna cum Laude) de la Universitatea Harvard.

Schaechter a fost şeful misiunii pentru România, Ucraina şi Kosovo din iunie 2013.

Ea l-a înlocuit la acea vreme pe Erik de Vrijer, care preluase conducerea misiunilor FMI în România de la Jeffrey Franks în vara anului 2012.

Ultima vizită efectuată de Andrea Schaechter la Bucureşti a fost în perioada 13-21 octombrie, înainte de schimbarea Executivului, discuţiile de la acel moment vizând bugetul pentru anul 2016, nerealizările din programul de asistenţă cu caracter preventiv, care a expirat în septembrie 2015, fără o evaluare finală favorabilă. Unele dintre acestea se referă la întârzierile în materie de reforme structurale, în special în privinţa eficienţei întreprinderilor de stat.

România a avut în derulare, în perioada septembrie 2013 - septembrie 2015 un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, pe care autorităţile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri. Scopul înţelegerii a fost de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare. Acordul a fost însoţit de un împrumut în valoare tot de 2 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, reprezentând al treilea program de creditare pe care România l-a negociat cu partenerii internaţionali din 2009.

Schaechter a atras atenţia autorităţilor, la finalul vizitei din octombrie, că deficitul fiscal al României se va apropia de 3% în 2016 şi va depăşi acest nivel în 2017, pe fondul reducerilor masive de taxe şi impozite şi al majorărilor salariale, dacă Guvernul nu identifică măsuri compensatorii, recomandând o ţintă de 1,5%.

Ea a arătat că abordarea prociclică va induce un stimul la nivelul economiei într-un moment în care acesta nu era necesar, având în vedere creşterea economică, şi va aşeza datoria publică pe o traiectorie ascendentă.

Totodată, FMI a reamintit Guvernului că accelerarea reformelor fiscale structurale este esenţială pentru consolidarea finanţelor publice şi pentru îmbunătăţirea calităţii bugetului.

 
Cuvinte cheie:
FMI
, ŞEF MISIUNE
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide