ZF 24

Nu plătesc amenda de circulaţie, care sunt urmările? După cât timp îţi poate bloca statul conturile personale

Nu plătesc amenda de circulaţie, care sunt urmările?...

Autor: Mircea Comana

19.05.2014, 12:05 148828

Neplata cu rea-credinţă sau amânarea plăţii unei amenzi de circulaţie, ori a altor taxe în contul administraţiilor publice locale, indiferent de valoarea acestora, poate avea consecinţe nefavorabile pentru cei în cauză.

Fie dezinteresul autorităţilor, fie lipsa unui sistem corelat de informaţii şi date, au făcut ca multă vreme colectarea veniturilor provenite din amenzi şi taxe neplătite să se facă sporadic sau chiar să nu aibă loc, cu toate că există un cadru legal pentru procedura de recuperare, mai exact chiar Codul de Procedură Fiscală aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată. Aproape fiecare dintre noi cunoaştem personal sau am auzit despre persoane care au primit amenzi de circulaţie în urmă cu mulţi ani şi care se laudă că nu au păţit nimic.

Lucrurile nu mai stau chiar aşa, de la un timp încoace. Autorităţile publice locale au realizat că au la îndemâna mijloacele prin care pot recupera sumele din amenzi (de circulaţie sau mijloacele de transport în comun) sau taxele locale restante. Iar în ultima vreme au început să se audă de cazuri tot mai dese de la popriri pe conturi bancare, salarii, până la sechestrul pe maşină sau pe imobile.

Din momentul în care agentul constatator (organele de poliţie, în general) a încheiat un proces-verbal de constatare a unei contravenţii la regimul de circulaţie pe drumurile publice şi în care esti obligat să plătesti o amendă, ai la dispoziţie 48 de ore pentru a plăti jumătate din cuantumul acesteia. La expirarea acestui termen, plata amenzii se va face în integralitatea sa.

Atenţie! Nu pierde dovada plăţii unei amenzi, integral sau pe jumătate, păstreaz-o asupra ta atunci când vei plăti taxele şi impozitele anuale, ori vei solicita diverse operaţii la direcţia de taxe şi impozite (înstrăinarea unei maşini sau a unui imobil). Sunt situaţii în care sistemul informatic nu prinde şi dovada plăţii amenzii, ci doar existenţa ei şi este posibil să nu poţi să îţi rezolvi astfel problema pentru care te-ai dus.

Mai departe, organele de poliţie, în termen de maxim 90 de zile de la emitere, trebuie să transmită procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei direcţiilor fiscale locale. Din momentul primirii, mai departe, administraţia publică locală (primăriile, adică), prin direcţia de taxe şi impozite, are obligaţia de a trimite o somaţie contravenientului.

Atenţie! Codul de Procedură Fiscală nu precizează un termen clar pentru trimiterea somaţiei, din momentul în care primăria a primit procesul-verbal de la autoritatea emitentă (organul de poliţie, în situaţia despre care vorbim despre amenzile de circulaţie), de aceea nu poate fi considerată „pierdută” sau „uitată” amenda ta, dacă nu ai primit somaţia într-un termen relativ scurt.

În maxim 15 zile de la primirea acestei somaţii, trebuie să te prezinţi la ghişeul direcţiei de plată şi să-ţi achiţi amenda.

Atenţie! Legislaţia nu prevede transmiterea somaţiei cu confirmare de primire, de aceea nu poţi invoca negăsirea hârtiei la cutia poştală. Practic, nu este tocmai o procedură corectă. 

Dacă după cele 15 zile amenda nu a fost plătită, primăriile pot trece la executare silită. Se impune o precizare: de regulă, dacă în discuţie sunt sume foarte mari, rezultate fie prin acumularea în timp lung a unui mare număr de amenzi, ori e vorba de neplata unor sume datorate ca taxe şi impozite locale, se trece la punerea unui sechestru pe autoturisme sau chiar imobile. Dacă este vorba de amenzi neplătite, cum este situaţia pe care o analizăm, iar cuantumul acestora nu reprezintă vreo sumă considerabilă, de obicei se recurge la poprire pe conturi bancare sau pe salarii.

Direcţiile de taxe şi impozite locale au posibilitatea de a obţine conturile bancare ale debitorilor, adresa şi locul de muncă. Băncile au obligaţia de transmitere a situaţiei conturilor persoanelor fizice sau juridice către Banca Naţională a României, care mai departe poate transmite lista la Ministerul Finanţelor Publice iar acesta pune la dispoziţia direcţiilor locale de colectare la bugetele locale toate datele de care au nevoie. În situaţia în care nu ai cont bancar, direcţiile locale apelează la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru a obţine relaţii despre locul tău de muncă, după care se instituie poprire pe veniturile salariale. Dar de cele mai multe ori se realizează verificările şi investigaţiile încrucişat.

Atenţie! Poprirea pe salariu nu poate fi mai mare de 30% din veniturile tale înregistrate, iar sechestru nu se poate pune pe bunurile necesare vieţii şi muncii.

În concluzie, numai fără conturi bancare, fără serviciu cu contract de muncă legal înregistrat şi fără proprietăţi pe numele tău poţi evita executarea silită.

Cu toate astea, în această situaţie, autorităţile locale pot întocmi pe numele tău un dosar de insolvabilitate care va ajunge într-un final la insanţă, care va dispune în urma unei hotărâri înlocuirea sancţiunii contravenţionale în prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Dar acest lucru presupune o procedură complicată, întortocheată şi de lungă durată, de aceea nu se prea ajunge la aşa ceva.

 

Cum poţi câştiga prin amânarea plăţii impozitelor?

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO