ZF 24

Nuclearelectrica rămâne cu un singur reactor din cauza unor defecţiuni la Unitatea 2

Nuclearelectrica rămâne cu un singur reactor din cauza...

Autor: Roxana Petrescu

22.10.2013, 19:01 282

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost deconectată în cursul serii de 21 octombrie de la sistemul energetic naţional pentru remedierea unor defecţiuni apărute.

„Au fost luate măsurile tehnice necesare pentru ca durata de execuţie a lucrărilor de remediere să fie cât mai scurtă, în condiţii de siguranţă, astfel încât estimăm că durata opririi nu va depăşi trei zile”, au anunţat ieri reprezentanţii companiei. Centrala de la Cernavodă funcţionează cu două din cele cinci reactoare proiectate iniţial şi acoperă în mod normal circa 20% din producţia de energie din România.

Potrivit datelor transmise în timp real de Transelectrica, transportatorul naţional de energie electrică, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 16:00, cota de piaţă a Nuclearelectrica era de aproape 10% prin funcţionarea Unităţii 1. Proiectul pentru realizarea a încă două reactoare la Cernavodă este în acest moment blocat în contextul în care statul nu a reuşit să atragă investitori în această investiţie de 6,5 miliarde de euro.

În ceea ce priveşte reactorul cinci, acesta nu va mai fi realizat vreodată. De altfel, unul dintre punctele de pe agenda adunării generale a acţionarilor, programată pentru 21 noiembrie, vizează chiar acest lucru, şi anume, „aprobarea sistării investiţiei la Unitatea 5 din cadrul obiectivului de investiţii Centrala nuclearelectrică Cernavodă 5*700 MW.”

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO