ZF 24

Orange a lansat noi abonamente şi opţiuni TV mobile

Foto Shutterstock

Foto Shutterstock

Autor: Ioana Nita

18.04.2014, 00:00 1418

Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă, a lansat noi abonamente reîncărcabile din gama Fluture - Fluture 9 Junior, Fluture 11 şi Fluture 12 Young, destinate copiilor şi tinerilor, potrivit operatorului.

„Clienţii sunt diferiţi şi au nevoi diferite de comunicare, de informare şi de divertisment chiar şi în interiorul aceluiaşi segment de vârstă”, a declarat Mădălina Ghiţă, consumer marketing manager la Orange. Abonamentul Fluture 9 Junior, care costă 9 euro/lună, include 2.000 de minute sau SMS-uri în reţea, 100 de minute naţionale şi internaţionale către fix sau SMS şi 50 MB trafic de internet şi jocuri cu opţiunea Multimedia sau filme cu opţiunea Movie Go Unlimited.

Pe de altă parte, Orange a mai lansat şi opţiunile Local HD Go, World HD Go şi Universe HD Go, care le oferă clienţilor posibilitatea de a urmări programele de televiziune direct de pe dispozitivele mobile. Cele trei opţiuni conţin o ofertă de canale similară cu a abonamentelor pentru televiziune prin satelit Local HD, World HD şi Universe HD. Noile opţiuni le aduc clienţilor până la 73 de canale TV transmise live, precum şi 1 GB trafic de internet pentru navigare şi streaming în serviciul Orange TV Go.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO