ZF 24

OTP Bank România lansează două credite pentru domeniul agricol, în parteneriat cu Groupama Asigurări

OTP Bank România lansează două credite pentru domeniul...

Autor: Roxana Rosu

28.06.2017, 12:29 267

OTP Bank România lansează două produse de finanţare dedicate clienţilor persoane juridice care desfăşoară activităţi în domeniul agricol - Creditul Anotimpul tău – fără garanţii imobiliare şi Creditul Anotimpul tău – parţial garantat.

Produsele au fost dezvoltate în parteneriat cu Groupama Asigurări.

Astfel, clienţii pot accesa fie Creditul Anotimpul tău – fără garanţii imobiliare, produsul fiind garantat exclusiv cu poliţa emisă de Groupama Asigurări în cazul în care suma solicitată este de maximum 200.000 lei, fie Creditul Anotimpul tău – parţial garantat, pentru care se solicită garanţii suplimentare de doar 50%, fiind parţial garantat în baza unei poliţe emise de Groupama Asigurări, în cazul în care suma solicitată nu depăşeşte 200.000 euro.

„Dorim să construim un parteneriat solid cu clienţii din segmentul agricol, bazat pe încredere şi respect. Considerăm că acest segment este unul deosebit de important în economia României, cu potenţial de creştere continuă. De aceea, prin noile produse de finanţare lansate, punem la dispoziţia clienţilor noştri cea mai bună ofertă de pe piaţă din prezent. Dorim să venim în sprijinul activităţilor lor curente, prin facilitarea accesului la finanţare, oferindu-le produse cu o structură de garanţii simplă, rapidă şi eficientă.”, spune Roxana Maria Hidan, Director Direcţia IMM OTP Bank.

Pentru a fi eligibili, clienţii, pe lângă criteriile de eligibilitate standard ale băncii, trebuie să îndeplinească suplimentar şi următoarele condiţii: să activeze în domeniul agricol, respectiv să deţină minimum 100 ha. teren arabil lucrat sau minimum 100 vaci de lapte/fermă sau minimum 100 porci/fermă şi să prezinte poliţa de asigurare pentru culturi sau animale cesionată în favoarea OTP Bank România S.A., încheiată cu Groupama Asigurări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO