ZF 24

Peter Stracar, General Electric Global Growth Organisation: Vrem să recrutăm 700 de oameni pentru sectoarele IT şi digital

Peter Stracar, General Electric Global Growth...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

14.06.2016, 13:00 1174

Gigantul american General Electric are în plan să angajeze 700 de oameni pentru sectorul IT în Europa Centrală şi de Est, spune Peter Stracar, GE Global Growth Organisation, speaker în cadrul conferinţei Minds & Machines 2016, organizată la Paris, sub egida General Electric.

„Forţa de muncă din România are potenţial în zona IT şi în sectorul digital, astfel că România este o piaţă importantă pentru noi. În perioada următoare, vrem să recrutăm 700 de angajaţi care să lucreze exact în aceste sectoare, iar România este printre ţările unde vrem să angajăm, alături de Polonia şi Ungaria. Am făcut investiţii mari în România până acum şi intenţionăm să ne consolidăm poziţia pe această piaţă în continuare. Una dintre cele mai mari provocări este să păstrăm competitivitatea şi nivelul competenţelor, care au tendinţa să scadă”, a spus Peter Stracar.

El a adăugat că industria se confruntă cu două mari probleme pe piaţa locală – infrastructura defectuoasă şi ritmul frecvent de schimbare a guvernelor, fapt care frânează entuziasmul investitorilor.

„Stabilitatea mediului este foarte importantă. Schimbările frecvente ale guvernelor fac ca strategiile să fie şi ele schimbate rapid, astfel că investitorii întâmpină dificultăţi. Această nesiguranţă face, aşadar, ca investitorii străini să fie reticenţi când vine vorba de investiţiile în infrastructură”, a explicat Peter Stracar.

Conglomeratul industrial american General Electric, unul dintre cele mai mari din lume, a început să facă afaceri în România în 1984, compania livrând turbogeneratoarele pentru Unitatea 1 şi, mai târziu, Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă. În 2002, grupul american a intrat într-un parteneriat cu compania românească Turbomecanica pentru a produce la Bucureşti componente de avioane. Din 2007, Unison Engine Components, fabrica din cartierul Militari care produce camere de ardere pentru motoare de aeronave, este deţinută integral de GE. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO