ZF 24

Petrolul este la minimul ultimilor 4 ani, iar americanii iau benzina la 2,6 lei. În România, benzina s-a ieftinit cu 3,5% într-o lună, dar tot 6 lei costă, din cauza taxelor

Petrolul este la minimul ultimilor 4 ani, iar americanii...

Autor: Roxana Petrescu

17.10.2014, 18:17 1700
În ultima lună de zile, preţul benzinei şi al motorinei a scăzut cu 3,6%, respectiv 3,2%, în contextul în care barilul de petrol a ajuns la minimul ultimilor 4 ani, coborând chiar sub pragul psihologic de 90 de dolari pe baril. În ciuda ieftinirilor din ultima lună, carburanţii se menţin la peste 6 lei pe litru, preţul de acum fiind cu circa 24-28% mai mare decât cel de la finalul anului 2010. De la 1 aprilie anul acesta, guvernul a decis introducerea unei accize de 7 cenţi pe fiecare litru de benzină şi motorină, astfel că peste noapte a fost aplicată o scumpire de 7%, echivalentul a 41 de bani pe litru. Deşi iniţial se dădeau asigurări că banii colectaţi vor ajunge în construcţia de drumuri, în realitate sumele ar putea lua calea pensiilor.
 
„Petrolul Brent a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani de zile pe fondul îngrijorărilor că cererea globală este depăşită de ofertă. Cei mai mari producători din cadrul OPEC preferă să taie din preţuri, alimentând speculaţiile că mai degrabă concurează pentru cota de piaţă decât să reducă livrările“, potrivit Bloomberg.
 
Potrivit aceleiaşi surse, Agenţia Internaţională pentru Energie a anunţat că cererea de petrol va avea cel mai redus ritm de creştere din 2009. Comparativ cu începutul acestui an de exemplu, preţul petrolului Brent a pierdut circa 20% din valoare. În România, preţul carburanţilor este însă cu peste 5% mai mare acum decât în ianuarie. 
 
În SUA, litrul de benzină a ajuns să coste 2,6 lei, acesta fiind cel mai scăzut nivel din februarie 2011. În România benzina este încă 6 lei pe litru şi este cu 24% mai scumpă decât în februarie 2011.
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO