ZF 24

Piaţa de gips-carton merge mână în mână cu rezidenţialul

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Ioan Dornescu

19.07.2015, 11:14 837

Vânzările de gips-carton au reuşit să crească uşor anul trecut, până la aproximativ 38 de milioane de metri pătraţi, revenind astfel pe plus după 3-4 ani de scădere, spun reprezentanţii producătorului de profil Siniat România, parte a grupului belgian Etex. Creşterea a fost susţinută de proiectele comerciale şi rezidentiale private, în vreme ce lipsa investiţiilor statului a impactat negativ vânzările.  

„Piaţa de profil a fost influenţată anul trecut de creşterea numărului de proiecte rezidenţiale şi al celor de retail. Deschiderea mallurilor şi a noilor centre comerciale a fost impulsionată de nivelul ridicat al cererii pentru astfel de clădiri, dar şi de creşterea pieţei de servicii şi a consumului populaţiei. Acest progres, coroborat şi cu creşterea numărului de tranzacţii imobiliare a dus la creşterea businessului pentru marii jucători de pe piaţa materialelor de construcţii”, spune Andrei Popa, directorul comercial al companiei Siniat România.

Pe de altă parte, sectorul a avut de suferit din cauza absenţei investiţiilor publice în dezvoltarea  infrastructurii, reabilitări termice sau consolidarea clădirilor de interes public, a punctat el.

În plus, creşterea costurilor de producţie a fost un alt element cu influenţă negativă la nivelul industriei.

Constantin Hariton, directorul general al Saint-Gobain Construction Products România şi delegat general adjunct al grupului francez Saint-Gobain pe piaţa locală, spunea recent că piaţa locală de gips-carton a consemnat anul trecut o revigorare uşoară datorită creşterii numărului de proiecte din segmentul rezidenţial şi a relaxării creditării. Rigips, principala divizie a Saint-Gobain Construction Products, companie cu afaceri de 300 mil. lei anul trecut, activează pe segmentul de gips-carton. Pe de altă parte, reprezen­tan­tul Siniat estimează că piaţa ar putea înregistra o uşoară creştere în 2015, pe fondul creşterii numărului de proiecte rezidenţiale.

„2015 va fi cu siguranţă anul în care va fi vizibilă o creştere pe piaţa materialelor de construcţii. Majorarea numărului de proiecte noi din 2015 va duce cu siguranţă la o creştere în domeniul materialelor de construcţii care intră în structura clădirilor, iar anul viitor această creştere se va vedea şi în volumul materialelor folosite la finisaje, cum ar fi plăcile de gips-carton sau produsele de decorare interioară”, a adăugat directorul comercial al Siniat.

Piaţa a avut o evoluţie pozitivă în primele şase luni din acest an, spune Popa, care precizează că printre proiectele importante din portofoliul Siniat s-au numărat centrele comerciale Coresi Braşov şi Mega Mall din Capitală. Grupul francez Auchan a deschis mallul Coresi la finele lunii martie, în urma unei investiţii de 60 mil. euro, iar sud-africanii de la Nepi au inaugurat la jumătatea lunii mai centrul comercial Mega Mall, proiect care a atras fonduri de 165 mil. euro.

„Anul acesta ne concentrăm eforturile şi investiţiile câtre noua fabrică destinată producţiei plăcilor de gips-carton de la Turceni, judeţul Gorj, fabrică pe care o vom inaugura în toamna acestui an. Proiectul presupune o investiţie de 50 de milioane de euro, fiind singura unitate productivă din România care foloseşte gipsul de înaltă puritate obţinut  din procesul de de­sulfurare a gazelor de la o centrală termoelectrică”, a arătat reprezentantul Sinat.

Subsidiara grupului belgian deţine în prezent o fabrică de gips-carton în Bucureşti şi o fabrică de tencuieli la Aghireşu, judeţul Cluj. Compania estimează în acest an o creştere uşoară a rulajului, de la nivelul de aproximativ 25 mil. euro raportat în 2014. Pe piaţa locală de gips-carton mai activează şi nemţii de la Knauf.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO