ZF 24

Piata romaneasca de lacuri si vopsele isi va dubla valoarea pana in 2011

19.03.2007, 14:54 36

Piata de lacuri si vopsele din Romania va creste la peste 500 de milioane de euro in 2011, valoare dubla fata de anul trecut, potrivit unui studiu de piata realizat de compania Interbiz Group, publicat de Research and Markets.

Firma de cercetare estimeaza ca volumul vanzarilor de vopsea va creste cu 70% in 2011 fata de 2006, ca urmare a competitiei tot mai stranse de pe piata. Avand in vedere avansul mai redus al cantitatilor vandute fata de valoare, rezulta o crestere a pretului de comercializare sau majorarea ponderii detinute de vopselele mai scumpe.

Factorii care influenteaza cresterea pietei, in opinia autorilor studiului sunt cresterea sectorului de constructii in medie cu circa 20% pe an, din 2004, investitiile in agroturism, extinderea retelelor de tip Do It Yourself (Praktiker, Bricostore, bauMax, Mr. Bricolage, Hornbach), dar si a marilor retaileri nespecializati, precum hypermarketurile sau magazinele cash & carry.

Totodata, factori importanti care vor duce la cresterea pietei de profil sunt buna cunoastere a marcilor, prezenta unor companii multinationale precum DuPont, BASF si Degussa, cresterea pietei de mobila cu aproximativ 10% pe an si activitatea producatorului de automobile Renault si a fabricii Daewoo, care urmeaza sa fie privatizata. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO