Producătorii cer scăderea penalităţii de 2 lei/kg pentru nereciclarea ambalajelor pe care le pun pe piaţă. Ce spune ministerul Mediului

22 ian 2016 Autor: Departamentul Social

Producătorii cer scăderea penalităţii de 2 lei/kg pentru nereciclarea ambalajelor pe care le pun pe piaţă,după ce au fost găsite nereguli la organizaţiile pe care le-au angajat să recupereze aceste deşeuri, însă Ministerul Mediului se opune arătând că penalităţile descurajează depozitarea la groapă.

O întâlnire între conducerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), a Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) şi reprezentanţii industriilor din România, pe tema recuperării de pe piaţă a deşeurilor rezultate din ambalaje, a avut loc joi la minister, informează instituţia.

În 2015, AFM a derulat controale la organizaţiile de transfer de responsabilitate (OTR) angajate de agenţii economici pentru recuperarea deşeurilor de ambalaje de pe piaţă. Controalele au identificat o serie de nereguli în acest sistem, printre care raportarea de către OTR a unor cantităţi de deşeuri care, în realitate, nu au fost niciodată colectate sau reciclate.

AFM a aplicat penalităţi fiscale pentru şase din cele 10 OTR din România, în valoare de aproximativ 19 milioane de euro. Cazul a fost trimis şi la Parchetul Înaltei Curţi, care a comunicat oficial că potenţialul prejudiciu cauzat de supraraportarea OTR se ridcă la peste 54 milioane de euro.

Conform legii, orice agent economic care pune pe piaţă produse ambalate, este obligat să recupereze deşeurile de ambalaje rezultate în urma consumului. Legea este valabilă pentru orice ţară a Uniunii Europene, nu doar în România. Pentru asumarea acestei responsabilităţi, agenţii economici se pot organiza în cadrul unor structuri asociative de tip organizaţie de transfer de responsabilitate, sau îşi pot recupera deşeurile puse pe piaţă prin resurse proprii. Dacă agenţii economici nu-şi îndeplinesc ţintele asumate, aceştia sunt obligaţi legal să contribuie la Fondul de Mediu cu 2 lei pe kilogram pentru cantităţile de ambalaje nereciclate.

În urma anchetei la OTR, producătorii au solicitat suspendarea termenului pentru depunerea la AFM a declaraţiilor anuale privind deşeurile reciclate, diminuarea penalităţii de 2 lei pe kg, prevăzută de lege în cazul neîndeplinirii ţintelor de reciclare şi amnistie fiscală. Totodată, au existat semnale din piaţă privind intenţia producătorilor de a creşte preţurile produselor.

Întâlnirea de joi a vizat riscul la care România se supune în cazul neatingerii ţintelor de reciclare în domeniul ambalajelor, respectiv potenţiala declanşare a unei proceduri de infringement.

"Intenţia Ministerului Mediului nu este aceea de a aplica penalităţi pentru fiecare kg de deşeu nereciclat. Intenţia noastră este una foarte simplă: să implusionăm un sistem funcţional de management al deşeurilor de ambalaje care să nu plaseze România în nefericita situaţie a unui infringement pe această temă. Dacă ţintele de reciclare nu sunt atinse de producători, există riscul iminent de a primi penalităţi europene de până la 200.000 de euro pe zi", a arătat Corina Lupu, secretar de stat în cadrul MMAP pentru domeniul Mediu.

Ea a continuat spunând că amnistia fiscală nu este o soluţie, pentru că "nu ar face decât să întreţină o piaţă neagră a deşeurilor, descoperită în urma controalelor AFM" şi "ar amâna atingerea ţintelor şi, implicit, ar genera un infringement care s-ar răsfrânge asupra populaţiei".

În plus, a mai arătat secretarul de stat, această măsură nu ar exonera producătorii de eventuale penalităţi, deoarece legislaţia nu poate fi aplicată retroactiv.

"În privinţa celorlalte solicitări ale producătorilor, acestea vor fi evaluate după 25 ianuarie 2016, dată la care producătorii trebuie să depună la AFM declaraţiile privind cantităţile colectate în anul 2015. Abia atunci când vom avea o estimare corectă a cantităţilor reciclate putem să ştim în ce măsură ţintele de reciclare au fost atinse şi vom putea şti care este impactul real în piaţă. Ministerul Mediului doreşte să contribuie la susţinerea acestor industrii dar şi la crearea unui sistem funcţional, durabil şi conform cu legea. Trebuie să ţinem cont că măsurile UE în acest domeniu se vor înăspri odată cu adoptarea pachetului economie circulară, care va impune o recuperare a deşeurilor de 90% până în 2030", a adăugat Corina Lupu.

În privinţa semnalelor producătorilor privind creşterea preţurilor produselor, reprezentantul MMAP a afirmat că "această atitudine este nejustificată, mai ales că până în acest moment nu au fost stabilite penalităţi pentru niciunul dintre producători".

"Pe de altă parte, în cazul neatingerii ţintelor, este la fel de anormal să transferi către cetăţeni dobânzile şi penalităţile de întârziere datorate nerespectării legii, care, în astfel de situaţii, permite inclusiv măsura de eşalonare a plăţii. Mai mult decât atât, considerăm că acest cost ar fi trebuit ajustat de la bun început, din momentul în care legea a intrat în efect, în urmă cu aproximativ 10 ani", a mai spus secretarul de stat.

În ceea ce priveşte reducerea penalităţii de 2 lei pe kg, reprezentanţii MMAP susţin că acest lucru nu este de dorit, deoarece penalităţile reprezintă un instrument pentru stimularea reciclării şi descurajarea depozitării la groapă.

"Argumentul prezentat de producători, care se referă la faptul că alte state au costuri mai mici, este irelevant, deoarece în acele state cultura reciclării funcţionează, acestea depăşindu-şi cu mult ţintele propuse.
Pentru stimularea managementului sustenabil al deşeurilor şi pentru a creşte rata de recuperare/conservare a resurselor naturale primare, MMAP are în vedere deblocarea sistemului de trasabilitate al deşeurilor, dar şi instrumente precum ”plateşti pentru cât arunci”, sisteme îmbunătăţite de depozit-returnare, în special pentru deşeurile din sticlă, precum şi susţinerea industriei de reciclare", se mai arată în comunicatul ministerului.

 
Cuvinte cheie:
AMBALAJE
, RECICLARE
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide