ZF 24

Prostia costa. Podul gresit din Pipera provoaca pagube de 5 milioane de euro

Prostia costa. Podul gresit din Pipera provoaca pagube de 5 milioane de euro
27.05.2009, 20:20 170

Linia ferata Bucuresti-Constanta va fi inchisa in curand doua saptamani, probabil in plin sezon estival, scrie Gandul. Folosind ruta ocolitoare, prin Chitila, trenurile vor face pana la mare cu 40 de minute mai mult. Cauza n-o constituie vreo calamitate naturala, ci un dezastru provocat de mana omului printr-un proiect uluitor. Astfel, pasajul Pipera-Tunari a fost proiectat fara a se tine cont de prezenta pe teren a unei magistrale de cale ferata, de conducte de apa, gaze, retele de telefonie. Pana la urma conductele Apa Nova si Distrigaz au fost mutate, costul operatiunii fiind 4 milioane de euro. Mai greu e cu magistrala feroviara. Doi dintre stalpii metalici care sustin liniile de inalta tensiune ale CFR au opt metri, exact cat este si inaltimea prevazuta a pasajului. Din acest motiv traversele podului nu pot fi montate, asa ca stalpii CFR trebuie daramati, iar circulatia trenurilor va fi oprita cel putin doua saptamani. In total, devizul s-a umflat cu 5,2 milioane euro si va fi achitat de cetatenii platitori de taxe si impozite din sectorul 2 si din Voluntari. Despre costurile suplimentare pe care le aduce proasta proiectare a pasajului Pipera-Tunari cititi pe www.gandul.info.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO