Regele Mihai este internat de cinci zile şi se află într-o stare de "accentuată slăbiciune fizică"

4 mar 2016 Autor: Indira Crasnea

Regele Mihai este internat de cinci zile într-o clinică medicală din Lausanne şi se află "într-o stare de accentuată slăbiciune fizică", a comunicat, vineri, Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regele Mihai I

"Majestatea Sa Regele Mihai I se află internat, de cinci zile încoace, într-o clinică medicală din Lausanne. Din motive de respect faţă de suferinţa Majestăţii Sale, numele clinicii nu va fi făcut public.Regele este într-o stare de accentuată slăbiciune fizică şi primeşte tratament permanent. Starea sa este, până în acest moment, staţionară şi medicii sunt de părere că evoluţia prezintă relativă stabilitate", precizează sursa citată.

Regina Ana se află în reşedinţa privată din Elveţia şi a fost informată de Custodele Coroanei despre spitalizarea Regelui Mihai. "Regina este într-o stare de sănătate stabilă şi urmează un tratament obişnuit vârstei Majestăţii Sale", a mai comunicat Biroul de Presă al fostului suveran.

"Margareta, Custodele Coroanei şi Principele Radu văd în fiecare zi pe Majestăţile Lor şi rămân în continuare în Elveţia, alături de Rege şi Regină. Principesele României, fiicele Majestăţilor Lor, vor programa în zilele care urmează deplasări în Elveţia pentru a-şi vedea părinţii. Ele sunt zilnic în legătură cu familia şi urmăresc, cu tristeţe şi cu speranţă, evoluţia stării de sănătate a tatălui lor", se mai spune în informarea transmisă prin intermediul Secretariatului Regal.

"Custodele Coroanei mulţumeşte tuturor celor care au avut generozitatea de a trimite mesaje de încurajare Regelui Mihai şi Reginei Ana. Familia Regală este mişcată de profunzimea simţămintelor oamenilor faţă de Rege şi Coroană, precum şi de decenţa şi respectul cu care mass-media a reflectat tristul şi îngrijorătorul eveniment", se mai spune în comunicat.

Regele Mihai a decis să se retragă din viaţa publică în urma deteriorării stării de sănătate şi a unei intervenţii chirugicale suferite în Elveţia.

 
 
Cuvinte cheie:
REGE
, SĂNĂTATE
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide