ZF 24

Retailerul de mobilă JYSK vrea şase magazine noi până la finele lunii august

Retailerul de mobilă JYSK vrea şase magazine noi până...

Autor: Departamentul Economic

30.04.2016, 09:29 1260

”Până la finalul anului calendaristic (1.09.2015 – 31.08.2016 – n.red) avem discuţii destul de avansate şi unele dintre ele chiar semnate, pentru două unităţi în Craiova, două în Iaşi şi câte unul în Tulcea şi Severin. Eu cred că Iaşiul şi Craiova sunt zone care s-ar preta chiar şi pentru trei unităţi pe termen lung. Pentru deschideri luăm în calcul oraşele care au mai mult de 20.000-30.000 de locuitori pentru a avea o activitate sustenabilă“, a declarat Alexandru Bratu, country manager pentru România şi Bulgaria al JYSK.

Planurile pe termen lung ale companiei vizează extinderea până la 100 de magazine până în 2020.

"Dacă în Cehia, la o populaţie de 10 milioane de locuitori există în jur de 60-70 de magazine JYSK, nu văd de ce în România nu s-ar putea ajunge la 100 în termenul pe care ni l-am propus",spune Bratu.

Retailerul nu construieşte de la zero unitatea, ci închiriează „la cheie“ spaţiul de la proprietar şi apoi îşi plasează marfa în magazin. În general, magazinele JYSK au 1200 mp, cel mai mare fiind la Timişoara, cu o suprafaţă de 1.400 de metri pătraţi, iar cel mai mic are 900 de metri pătraţi, la Bacău.

Vânzările de saltele şi de mobilă reprezintă în jur de 50% din cifra de afaceri a JYSK România.

În prima jumătate a acestui an calendaristic cifra de afaceri a JYSK în România a înregistrat o creştere de 50% faţă de anul precedent.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO