ZF 24

Reţeaua de farmacii Dona continuă extinderea prin francizare şi vrea să depăşească pragul de 350 de unităţi în acest an

Reţeaua de farmacii Dona continuă extinderea prin...

Autor: Roxana Rosu

16.03.2017, 12:28 167

Lanţul de farmacii Dona a ajuns la un număr de 300 de unităţi în toată ţara, ultima fiind deschisă la Iaşi, iar targetul pentru întregul an este să depăşească pragul de 350 de farmacii.

Farmacia cu numărul 300 funcţionează în cadrul unui parteneriat în sistem de franciză, agreat între reţeaua de Farmacii DONA şi proprietarul lanţului de farmacii Medikon - Baby Farm, pentru 5 din cele 6 farmacii pe care acesta le deţine în Iaşi.

Reţeaua include 16 unităţi partenere în sistemul de franciză lansat anul trecut, în Iaşi, Bucureşti, Roşiorii de Vede, Alexandria, Brăila şi Iaşi. Programul de extindere prin francizare va fi continuat pe parcursul următorilor doi ani.

 „300 de farmacii înseamnă pentru noi şansa de a fi şi mai aproape de pacienţi şi posibilitatea de a le oferi condiţii generale mai bune în ceea ce priveşte preţurile şi portofoliul de produse, ca urmare a creşterii puterii de negociere cu furnizorii şi producătorii”, a declarat Eugen Banciu, Preşedintele Grupului DONA.

Compania are 1200 de farmacişti şi 900 de asistenţi de farmacie. Reţeaua a început în 2014 un proces de rebranding şi până în prezent peste 130 de farmacii au fost redecorate. Anul trecut, compania a alocat 5 milioane de lei pentru acest proces, urmând ca anul acesta să fie alocate peste 2,5 milioane lei pentru reamenajarea farmaciilor. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO