ZF 24

Revolta lui Dragoş Petrescu, proprietarul City Grill: Taxarea tuturor celor care folosesc angajaţi part-time, inclusiv a celor care acţionează legal, este abuzivă

Revolta lui Dragoş Petrescu, proprietarul City Grill:...

Autor: Adelina Mihai

19.07.2017, 13:00 2991

Statul are instrumente prin care să îi identifice firmele  care nu respectă legea, iar taxarea tuturor celor care folosesc angajaţi part-time, inclusiv a celor care o folosesc legal, este abuzivă, comentează Dragoş Petrescu, antreprenorul care controlează reţeaua de restaurante City Grill, în contextul în care Guvernul vrea să impoziteze, începând cu luna august, peste un milion de contracte de muncă în regim part-time aşa cum sunt impozitate contractele de muncă cu normă întreagă şi cu salariul minim pe economie.

„Anumiţi operatori din industria ospitalităţii folosesc forţă de muncă în regim part-time, ceea ce este normal şi nu ar trebui taxaţi suplimentar. Pe de altă parte, există alţi operatori care nu respectă legea şi care angajează oameni part-time şi care în realitate lucrează full-time. Statul, prin ANAF şi prin ITM, are instrumente prin care să îi identifice pe cei care nu respectă legea, iar taxarea tuturor celor care folosesc angajaţi part-time, inclusiv a celor care o folosesc legal, este abuzivă. Este incorect, este o măsură a neputinţei organelor de control de a-i putea sancţiona pe acei operatori care nu respectă legislaţia în domeniul muncii part-time“, a spus Dragoş Petrescu.

În prezent, la un salariu minim pe economie de 1.450 de lei brut pe lună, statul colectează, lunar, din taxele şi impozitele plătite de angajat şi angajator, câte 718 lei pe lună. Pornind de la ipoteza că toate cele 1,1 mi­lioane de contracte de muncă în regim part-time ar fi de 2 ore (cu salarii minime plătite pentru 2 ore), rezultă că, dacă s-ar ma­jora impozitarea acestora până la nivelul aferent unui salariu minim de 1.450 de lei brut pe lună, rezultă că statul ar încasa suplimentar la buget încă 7,6 miliarde de lei pe an din creşterea impozitării.

De ase­menea, dacă toate cele 1,1 milioane de contracte part-time ar fi de 6 ore pe zi, majorarea taxării din propunerea legislativă ar duce la încasări mai mari cu 2,5 miliarde de lei pe an, potrivit unui calcul al ZF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO