Roboţii vor elimina 5 milioane de joburi în cinci ani

24 ian 2016 Autor: Cătălina Apostoiu

Schimbările radicale prin care va trece piaţa muncii, incluzând ascensiu­nea roboţilor şi inteligenţei artificiale, vor avea drept rezultat pierderea a 5,1 mi­lioane de locuri de muncă în urmă­torii cinci ani în 15 economii mari, relevă o analiză a Forumului Economic Mon­dial publicată la Davos, potrivit Reuters.

Previziunea Forumului Economic Mondial (WEF), a cărui reuniune a­nuală va avea loc în această săptămână în staţiunea elveţiană Davos, indică o pier­dere totală de 7,1 milioane de locuri de muncă, compensată de adăugarea a 2 mili­­oane de poziţii noi. Cele 15 econo­mii acoperite de studiu reprezintă aproxi­­mativ 65% din forţa de muncă la nivel mondial.

Estimarea evidenţiază provocările generate de tehnologiile moderne care duc la automatizare în nenumărate sectoare, de la cel manufacturier la cel al serviciilor medicale. În condiţiile în care şi Organizaţia Mondială a Muncii anti­cipează deja o creştere a şomajului la nivel mondial la 11 milioane de per­soa­ne până în 2020, numărul locu­rilor de muncă ce vor dispărea este îngri­joră­tor.

Două treimi din pierderi se vor înre­gistra în sectorul adminis­trativ, în condi­ţiile în care roboţii vor pre­lua sarcinile de rutină. WEF a făcut din „a patra revoluţie industrială”, un su­biect care acoperă robotica, nanoteh­no­lo­gia, tipă­rirea 3D şi biotehnologia, tema ofi­cială a reuniunii din acest an de la Da­vos, care va avea loc în perioada 20-23 ia­nua­rie.

Raportul „Viitorul locurilor de muncă” are drept concluzie faptul că situaţia locurilor de muncă va suferi schimbări dramatice la nivelul tuturor industriilor, deşi impactul va varia considerabil, cele mai mari pierderi urmînd a fi înregistrate în sectorul serviciilor medicale, urmat de cel al energiei şi serviciilor financiare.

TotuşI, în acelaşi timp va exista o cerere în creştere de muncitori cu anumite calificări, incluzând analişti de date şi reprezentanţi specializaţi de vânzări.

Femeile vor avea cel mai mult de suferit având în vedere că locurile lor de muncă sunt adesea concentrate în sectoare cu creşteri reduse sau în scădere, cum ar fi vânzările, rolurile administrative, relevă raportul.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.01.2016

 
Cuvinte cheie:
Roboti
, joburi
, locuri de munca
, piata muncii
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide