"Centura de siguranţă" pe care România şi-a pus-o în urmă cu patru ani sub forma uriaşului împrumut de 20 mld. euro negociat cu FMI şi UE a scos până acum 1,23 mld. euro din Trezoreria statului, din care 700 mil. euro au reprezentat numai dobânzile şi comisioanele (57%). Alte 4 mld. euro au fost achitate deja de BNR, incluzând dobânzi de peste 900 mil. euro, potrivit datelor băncii centrale.
Până în anul 2023 împrumutul asumat pe nepusă masă la începutul lui 2009 de triada Traian Băsescu, Mugur Isărescu, Emil Boc va mânca încă 8,6 mld. euro din bugetul României, dobânzile şi comisioanele ajungând la circa 900 mil. euro din această sumă. BNR singură mai are de rambursat rate de 6,9 mld. euro şi dobânzi de 230 mil. euro, adică un total de 7,14 mld. euro, calendarul său de plată urmând să se încheie mai devreme, în 2016, iar singurul creditor fiind FMI.
Din factura totală de 21 mld. euro (rate, dobânzi şi comisioane), BNR şi Finanţele au achitat până acum numai un sfert.
Costurile pachetului salvator ies în evidenţă în contextul în care Guvernul se plânge permanent de lipsa spaţiului fiscal pentru investiţii şi pedalează steril pe ideea prioritizării proiectelor. Cu alte cuvinte, din puţinul spaţiu fiscal Ministerul Finanţelor şi-a asumat o factură de aproape 10 mld. euro pe perioada 2009 - 2023, marele efort de 8,6 mld. euro de-abia urmând să vină la plată în următorii zece ani.
Cu banii daţi pe dobânzile de 1,6 mld. euro achitate până acum, statul ar fi putut finanţa construirea a 320 km de autostradă la un preţ mediu generos de 5 mil. euro pe kilometru, a 30 de spitale mari dotate la standarde de vârf sau a 4.500 de şcoli cu câte opt săli de clasă.
La finalul calendarului de rambursare a împrumutului către FMI, UE şi BM dobânzile totale plătite de România vor fi însumat peste 2,7 mld. euro. Tradus în kilometri de autostradă - unitate de măsură a incapacităţii dramatice a autorităţilor de a dezvolta infrastructura de transport - preţul ar acoperi construcţia a circa 450 de kilometri, adică suma necesară pentru toate proiectele aflate în prezent în lucru, dar care în ultimele luni au bătut pasul pe loc tocmai din cauza absenţei alocărilor de la buget.
De altfel, mult-lăudata consolidare fiscală şi limitarea deficitului pe primele cinci luni din 2013 la 1,1% din PIB - pe baza cărora FMI a considerat un "succes" şi al doilea acord stand-by succesiv încheiat cu România - sunt obţinute şi anul acesta în bună măsură prin retezarea cheltuielilor pentru investiţii, multe proiecte fiind lăsate în aer, fără cofinanţare, chiar dacă au fost deja contractare credite care stau degeaba. Finanţele se laudă cu un uşor excedent bugetar în luna mai, însă în spatele cifrelor mari de faţadă stă prăbuşirea cu aproape 20% a cheltuielilor cu investiţiile (cheltuieli de capital şi cofinanţări pentru fonduri UE) la cinci luni în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2012. Deşi guvernul Ponta susţinea iniţial că va transforma investiţiile publice într-un motor pentru economie, alocând resurse suplimentare, execuţia bugetară merge tot pe vechea reţetă a sacrificării acestui capitol de cheltuieli, iar relansarea creşterii economice rămâne doar o inepuizabilă temă de seminar.
Când au anunţat contractarea pachetului de salvare în 2009, autorităţile au vorbit despre costuri avantajoase, însă datele făcute publice acum de BNR arată că banca centrală şi Ministerul Finanţelor au tras 17,9 mld. euro din împrumutul generic de 20 mld. euro, iar dobânzile şi comisioanele totalizează 2,74 mld. euro, adică peste 15% din suma împrumutată.
La sfârşit, în 2023, România va fi dat înapoi creditorilor externi aproape 21 mld. euro. Pe lângă cele 17,9 mld. euro împrumutate de BNR şi Finanţe, România a primit în cadrul pachetului credite de 1,3 mld. euro de la BERD, BEI şi IFC care s-au dus către companii private şi ale căror costuri nu sunt date publicităţii. În total suma trasă efectiv din pachetul de 20 mld. euro s-a ridicat astfel la 19,2 mld. euro.
Bancherii beneficiari direcţi ai împrumutul angajat de România în 2009 continuă să susţină cu fervoare justeţea deciziei fără de care rezervele valutare ale BNR ar fi fost decimate, iar statul s-ar fi trezit în imposibilitatea de a se mai finanţa de pe pieţe. Iniţial era vorba ca România să-şi acopere vulnerabilitatea ca o ţară membră a Uniunii Europene, aşa cum era deja din 2007, adică printr-un împrumut negociat cu Comisia Europeană, însă în final a căzut din nou în braţele FMI, cu un prim acord stand-by neaoş, exact ca în primii ani de tranziţie. Ce s-ar fi întâmplat dacă autorităţile n-ar fi decis să ia împrumutul de 20 mld. euro rămâne un subiect de dezbateri şi poate speculaţii.
Cert este că România are de dat înapoi 21 mld. euro din care a rambursat numai un sfert. Că restul de 8,6 mld. euro care revin de achitat Ministerului Finanţelor vor înghiţi potenţiale alocări pentru investiţii publice atât de necesare. Că în ciuda asumării acestui efort financiar, economia tot s-a prăbuşit cu circa 7% în 2009 şi a continuat să cadă în 2010 după soluţia majorării barbare a TVA la 24%, iar astăzi încă se chinuie să reintre pe un trend de creştere.
Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 28.06.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
