ZF 24

România trebuie să se mute într-un cartier nou, dar care este în mijlocul câmpului, fără infrastructură în jur, cu nămolul la uşă, scump şi prost calitativ, cu întârzieri la întreţinere, unde vecinii se înjură toată ziua

România trebuie să se mute într-un cartier nou, dar...

Autor: Cristian Hostiuc

18.05.2014, 19:00 3949

Vineri dimineaţă Liviu Voinea, ministrul Bugetului, a deschis sticla şampanie împreună cu Enache Jiru şi Ştefan Nanu, cei doi oameni ai Trezoreriei Statului şi partenerii de discuţie cu analiştii externi. Agenţia de rating americană Standard and Poor’s tocmai a reintrodus România în „investment grade” după şase ani când a stat la categoria „junk”.  Pentru un ministru, aceasta este cea mai bună ştire din ultimul timp. Pentru Traian Băsescu, preşedintele în funcţie al României, cea mai bună ştire este ca până în noiembrie să îl aducă pe premierul Ponta într-un stadiu în care să nu fie ales Preşedintele României în decembrie. Pentru Victor Ponta, cea mai bună ştire este ca după terminarea mandatului, Traian Băsescu să plătească pentru toate „relele” făcute în cei 10 ani de domnie.

România s-a mutat într-un cartier mai bun, iar costul de împrumut pentru companii şi persoane fizice scade

Întrebat cum ar explica pe înţelesul tuturor ştirea cu Standard and Poor’s, acea agenţie haină care ne-a retrogradat pe 17 octombrie 2008, stârnind mânia guvernatorului BNR , care susţinea că suntem o oază de linişte în mijlocul crizei, (Isarescu: Mai usor cu criza pe scari) Liviu Voinea a spus: „Tocmai ne-am mutat într-un cartier mai sigur, mai bun, şi cu investiţii mai multe”.

Nu se putea o explicaţie mai bună, în conformitate cu vremurile şi economia actuală. Tocmai ne-am mutat într-un cartier nou, mai bun, cu apartamente puţin mai spaţioase, cu piscină la comun, dar scump, pe datorie, îngrămădit, în mijlocul câmpului, fără infrastructură, prost construit, fără scară de incendiu, cu nămol în casă la prima ploaie, iar în rest cu praful câmpului până la ultimul nivel, ocupat din trei în trei, dar pentru care trebuie să plăteşti toate utilităţile, pentru că altfel nu ai nici energie, nici apă caldă. Plus că proiectul este „în insolvenţă”, în proprietatea băncii, iar proprietarul a plecat cu banii de mult. Vă sună familiar? Nu ştiu cum este în celelalte oraşe, dar Bucureştiul este plin de astfel de modele de cartiere.

Ministrul spune că de acum investitorii străini vor da năvală în România şi costurile de împrumut vor scădea, atât pentru stat, companiile mari, cât şi pentru antreprenori sau persoanele fizice.

Investitorii străini vor da năvală, dar România, nu are ce să le ofere, pentru că nu are proiecte de investiţii, lucrările de infrastructură sunt pe hârtie, în topuri de studii de fezabilitate, iar multe afaceri continuă să fie „vămuite” de sus în jos fără niciun fel de probleme.

Casele şi apartamentele din Kiseleff şi Primăverii sunt deja ocupate de rentieri, politicieni, miliardari, de CEO şi de consultanţi din umbră, adică cei care fac legăturile între cei de la putere şi cei din business, fie că sunt străini sau români. Cele mai multe sectoare din economie sunt deja controlate de multinaţionale şi este foarte greu să te mai muţi acolo. Iar românii din business au extras ce au putut şi îşi ţin banii afară, că sunt case mai frumoase în Elveţia sau Austria.

Au rămas celelalte cartiere, care au început să fie construite în perioada de boom, fiecare pe unde a putut şi cum s-a descurcat cu autorizaţiile, dar sunt scumpe şi slab calitativ, făcute cu materiale ca să iasă marja de profit cât mai mare, cu dezvoltatori care au fugit care încotro după ce au sifonat/forat banii din împrumuturile date de bănci.

Acestea sunt cartierele care au rămas, în care România trebuie să „se mute”, pentru că alte alternative nu are, pentru că nimeni nu le construieşte.   

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO