ZF 24

Romaqua Group mizează pe vânzări totale de peste 700 mil. lei în acest an

Romaqua Group mizează pe vânzări totale de peste 700...

Autor: Roana Rotaru

30.06.2017, 13:00 204

Vânzările şi producţia Romaqua Group au crescut în primele şase luni cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ajungând în prezent la o producţie de peste 300 milioane de litri de băuturi îmbuteliate la nivelul grupului, potrivit lui Radu Lăzăroiu, directorul general al Romaqua Group.

Compania deţinută de Octavian Creţu şi Nicolae Palfi  a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 693 milioane lei, în creştere cu 10% faţă de anul precedent, înregistrând un profit net de 74,7 mil. lei, potrivit datelor publice.

Pentru 2017, repre­zen­tanţii companiei preconizează că vor de­păşi cu uşurinţă vânzări totale de 700 mil. lei.

Anul trecut, Romaqua Group a exportat 1,5% maximum 2% din producţie în ţări precum China,Taiwan, SUA, Marea Britanie şi altele.

„Este foarte dificil să ieşi cu un produs la export pentru că trebuie să învestesc în jur de 50-60 de milioane de euro în promovare ca să pot vinde la export 30-40 milioane de litri pe an. Cam atât a fost investiţia ca să intru în Statele Unite pe un program de cinci ani“, a spus directorul general al grupului Romaqua.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO