ZF 24

Romgaz vrea să-şi „ieftinească“ acţiunile pentru a fi mai atractivă la listarea de peste o lună

Foto Romgaz

Foto Romgaz

Autor: Radu Bostan

03.10.2013, 20:19 2076

Romgaz, principalul producător de gaze naturale, controlat de stat, intenţionează să reducă valoarea nominală a acţiunilor sale de zece ori, de la zece lei la un leu pe unitate. Scopul măsurii este de a face acţiunile companiei mai atrăgătoare pentru investitori cu o lună înainte ca un pachet de 15% din titluri să fie listat pe bursa din Bucureşti şi pe cea de la Londra.

În urma operaţiunii, asupra căreia acţionarii se vor pronunţa astăzi, capitalul social al companiei nu se va modifica, deoarece numărul de acţiuni va creşte de la 38,53 de milioane de acţiuni cu valoarea de 10 lei la 385,2 milioane de acţiuni cu valoarea de 1 leu. Statul român, prin Ministerul Economiei, va deţine în continuare 85% din acţiuni, cu o valoare de 327,6 milioane de lei, iar restul de 15% vor fi controlate de Fondul Proprietatea.


Pur psihologic

Ţelul principal al reducerii valorii acţiunilor, operaţiune numită stock split, este de a face titlurile mai atractive în oferta publică iniţială a companiei, care va avea loc în luna noiembrie. Având un preţ mai mic, acţiunile Romgaz ar fi accesibile unei plaje mai mari de investitori.

„Este pur psihologie de marketing. Este aceeaşi valoare a capitalului, dar altul este impactul la investitor“, a spus Gabriel Dumitraşcu, şeful Direcţiei de Privatizare din Departamentul pentru Energie, instituţia în subordinea căreia funcţionează Romgaz.

La oferta pe bursă a producătorului de energie Nuclearelectrica, derulată în perioada 9-20 septembrie, preţul mic şi discount-ul oferit în primele zile au dus la suprasubscrierea ofertei de 5,6 ori pe segmentul investitorilor mici şi de 2,3 ori pe segmentul de retail. Compania a atras 281,8 milioane de lei (63 milioane de euro) din vânzarea pe bursă a unui pachet de acţiuni de 10%. Titlurile Nuclearelectrica intră astăzi la tranzacţionare sub simbolul SNN.

Dumitraşcu nu a precizat ce parte din oferta Romgaz va fi destinată investitorilor mici, menţionând că acest aspect este încă în discuţie. În luna septembrie, el a afirmat că investitorii români vor putea cumpăra o treime din ofertă, în valoare de circa 200 milioane de euro. Restul de două treimi din titlurile din ofertă ar urma să fie „împachetate“ în certificate de depozit (GDR) care vor fi listate la bursa de la Londra, unde cumpărătorii sunt fonduri de investiţii străine.

 
Lichiditate mai mare?
El a adăugat că o valoare mai mică a acţiunilor Romgaz ar duce şi la o mai mare lichiditate în tranzacţiile ulterioare. „De regulă, s-a văzut că vânzarea acţiunilor cu valori mari stagnează. Altfel te desparţi de o acţiune de 4 euro decât de una de 40 de euro, şi altfel se vede creşterea ulterioară a acţiunii“, a spus Dumitraşcu.
În acest context, oficialul Departamentului pentru Energie a menţionat că o operaţiune de stock split ar fi trebuit realizată şi la Transgaz, înainte de listarea din 2007 a companiei de transport de gaze naturale. Totuşi, deşi preţul unei acţiuni este de circa 189 de lei, titlurile companiei sunt printre cele mai lichide de pe bursa de la Bucureşti. În prezent, 25% din capitalul Transgaz este tranzacţionat liber.

 
Mai mulţi bani din liberalizare
Romgaz este una dintre cele mai valoroase companii din portofoliul statului, cu afaceri de 432 de milioane de euro şi un profit de 175,3 milioane de euro în primul semestru al acestui an. Fiind cel mai mare producător local de gaze naturale, compania este bine plasată pentru a profita de liberalizarea pieţei de gaze, prin care îşi va putea vinde producţia pe piaţa locală la preţuri aliniate, treptat, la cele de pe pieţele externe.

Cea mai recentă creştere a preţului intern al gazelor a avut loc la începutul lunii, acesta urcând la 49,8 lei pe MWh pentru gazele folosite de consumatorii casnici, şi la 68,3 lei pe MWh în cazul clienţilor noncasnici. Majorările de preţ vor continua până la 119 lei pe MWh, nivel care va fi atins la 1 octombrie 2014 pentru clienţii noncasnici şi la 1 octombrie 2018 pentru cei casnici.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO