Energia şi metalurgia au fost sectoarele de maxim interes pentru investitorii din Rusia, însă afacerile lor în industria românească nu figurează ca investiţii directe ruseşti, deoarece sunt controlate prin intermediul unor firme înregistrate în Olanda, Germania, Elveţia sau în alte ţări.
La Registrul Comerţului, cea mai mare companie cu capital majoritar rusesc este Agenţia Lukom (activităţi de protecţie şi gardă), cu 414 angajaţi în 2012 şi afaceri de 4,2 mil. euro şi asta în condiţiile în care Petrotel Lukoil, rafinăria ruşilor de la Lukoil, cu afaceri de 1,56 mld. euro în 2012, apare în datele oficiale drept cea mai mare companie cu capital majoritar olandez din România. Nici în statisticile BNR şi ale Registrului Comerţului privind investiţiile străine directe Rusia nu este prezentă, soldul capitalului adus de ruşi în România la finalul lui 2012 fiind astfel mai mic de 100 de milioane de euro.
Cu toate acestea, Rusia este al şaselea partener comercial al României la importuri, cu o valoare de peste 2,3 mld. euro în 2013, respectiv 4,2% din total importuri. România importă ţiţei de 1,3 mld. euro din Rusia (cam jumătate din cât produce Petrom), iar ţiţeiul, motorina şi gazele reprezintă aproape 80% din ceea ce intră pe piaţa locală de pe piaţa rusă. O analiză recentă a ZF arată că România a achitat în total 7 miliarde de dolari din 2007 până în 2013 către intermediarii gigantului Gazprom pentru gazele naturale importate din Rusia. Gazele ruseşti acopereau, în trecut, în jur de un sfert din cererea internă, însă în ultimii ani cantităţile importate au urmărit linia descendentă a consumului şi ponderea lor s-a redus la mai puţin de 10% în 2013. România este însă unul dintre cei mai mici clienţi ai Gazprom, în condiţiile în care peste 80% din consumul de gaze este acoperit din producţia internă.
Pe de altă parte, exporturile de produse româneşti pe piaţa rusă se ridicau anul trecut la 1,3 mld. euro, valoare de aproape trei ori mai mare faţă de 2007. Cu aceste rezultate, România rămâne importator net în relaţia cu Rusia, însă deficitul balanţei comerciale s-a stabilizat la un miliard de euro anual, faţă de 2,7 mld. euro în urmă cu şapte ani.
Lukoil, Gazprom şi Rafo
Lukoil, unul dintre cele mai mari grupuri ruseşti din sectorul petrolier, controlat de miliardarul Vagit Alekperov, a intrat pe piaţa din România în 1998 prin achiziţia rafinăriei Petrotel Ploieşti (pentru 53,2 mil. dolari). Ruşii au mărit capacitatea de prelucrare de ţiţei a rafinăriei şi au modernizat-o, iar în 2012 Petrotel-Lukoil a ajuns la afaceri de 6,93 mld. lei (1,56 mld. euro), fiind pe locul şase în topul celor mai mari companii din România după cifra de afaceri. Firma Lukoil Romania, care deţine reţeaua de distribuţie de carburanţi a Lukoil şi o cotă de piaţă de circa 20%, a avut în 2012 afaceri de 6,03 mld. lei (1,35 mld. euro). Ambele companii sunt însă pe pierdere. În cele două companii lucrează circa 3.800 de angajaţi. În ultimii ani, ruşii de la Lukoil au realizat investiţii şi în sectorul energiei regenerabile, într-un parc eolian şi unul fotovoltaic.
Tot în sectorul energetic, grupul rusesc Gazprom a început în ultimul an ofensiva pe piaţa locală de carburanţi, prin intermediul companiei sârbeşti NIS Petrol, pe care o controlează. NIS Petrol îşi propune să ajungă la 30 de benzinării până la finalul anului, iar până la finalul lui 2015 are ca ţintă o cotă de piaţă de 10% pe carburanţi.
Tot în sectorul energetic, ruşii deţin şi rafinăria Rafo Oneşti. Rafo este controlată de rusul Iakov Goldovski. Acţionarii Rafo au închis producţia începând din februarie 2008 cu promisiunea că vor moderniza rafinăria.
În 2009, guvernul era dispus să acorde garanţii de stat în valoare de 330 mil. euro pentru Rafo.
Investiţiile au fost însă amânate de la an la an, iar în ultimii ani Rafo şi-a vândut ultimele rezerve de ţiţei, flota de vagoane şi locomotive şi mai multe terenuri şi benzinării pentru a finanţa plata salariilor celor circa 450 de angajaţi care se ocupă de conservarea instalaţiilor rafinăriei.
Alro: Vitali Maşiţki şi dividendele de 1,5 mld. lei încasate de acţionari
Al doilea sector în care ruşii au interese majore este cel metalurgic, unde controlează Alro, Alum, Artrom şi combinatul de la Reşiţa, dar şi fostele combinate ale Mechel, aflate în insolvenţă.
Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR) este de departe cea mai mare afacere rusească din sectorul metalurgic, fiind controlat de Vitali Maşiţki, un oligarh de talie medie, prin intermediul grupului Vimetco, înregistrat în Olanda. Maşiţki a preluat Alro în 2002, în uma unei privatizări foarte controversate. El a preluat controlul Alro în 2002, în urma unei privatizări controversate în care statul a vândut doar 10% din acţiuni pentru 11,5 mil. dolari. Maşiţki deţinea în acel moment circa 40% din acţiunile Alro pe care le cumpărase de pe bursă. Alro era una dintre puţinele companii de stat profitabile. De la privatizare, ruşii au încasat dividende în valoare de circa 1,5 mld. lei, în condiţiile în care până în 2011 Alro a fost una dintre cele mai profitabile companii din România, beneficiind de contract direct cu Hidroelectrica, prin care se aproviziona cu energie electrică foarte ieftină.
De-a lungul timpului au ieşit la iveală legături între ruşii de la Alro şi personaje politice influente din România. După intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, în 2012, contractul a fost renegociat, iar Alro a plătit un preţ mai mare. În ultimii ani, Alro a fost obligată să cumpere cantităţi tot mai mari de certificate verzi, pentru a susţine subvenţiile acordate de stat producătorilor de energie verde. Astfel, combinatul a trecut pe pierdere, în 2012, în prezent este într-o situaţie dificilă, iar ruşii ameninţă cu închiderea producţiei, ceea ce ar fi o grea lovitură pentru economia românească. Alro a avut în 2013 afaceri de 2,02 mld. lei (457 mil. euro), în scădere cu 12%, şi pierderi de 78 mil. lei (17,6 mil. euro). Alro are circa 2.500 de angajaţi la Slatina şi controlează şi producătorul de alumină Alum Tulcea, care mai are circa 700 de angajaţi.
Maşiţki mai deţine şi firma Conef, unul dintre principalii intermediari ai importurilor de gaze româneşti de la Gazprom.
Ruşii deţin tot la Slatina şi producătorul de ţevi din oţel TMK Artrom, cu afaceri de 877 mil. lei (198 mil. euro) şi un profit net de 12,3 mil. lei (2,78 mil. euro), cu peste 1.100 de salariaţi. TMK mai deţine şi combinatul siderurgic de la Reşiţa, unde produce materie primă pentru Artrom, care avea în 2012 afaceri de 813 mil. lei (183 mil. euro) şi 765 de angajaţi. Cele două companii sunt deţinute prin intermediul firmei Sinara Handel, înregistrată în Germania. Grupul TMK este controlat de Dimitri Pumpianski.
Mechel şi vânzarea a cinci combinate cu 50 de euro
Tot un grup rusesc, Mechel – controlat de Igor Zyuzin, a deţinut până anul trecut cinci combinate siderurgice în România (la Târgovişte, Câmpia Turzii, Oţelu Roşu, Brăila şi Buzău). În 2011, combinatele Mechel aveau afaceri de peste un miliard de euro şi 6.000 de slariaţi. La începutul lui 2012, Mechel a vândut tot către o firmă anonimă din Bucureşti, Invest Nikarom, pentru suma simbolică de 230 de lei (52 de euro). Noul proprietar este tot un rus, Victor Chumakov. El a băgat combinatele în insolvenţă, astfel că afacerile au scăzut puternic, iar numărul de angajaţi s-a redus. La COS Târgovişte, afacerile s-au înjumătăţit anul trecut, la 430 mil. lei.
Ruşii au mai deţinut în sectorul metalurgic producătorul de alumină Alor Oradea şi producătorul de ţevi Republica Bucureşti. Alor – singura fabrică de alumină tubulară din Europa - a fost cumpărată în anii ‘90 de Russki Aluminium controlată de celebrii Roman Abramovici şi Oleg Deripaska. Compania a funcţionat doar câţiva ani după care a fost închisă, iar activele au fost tăiate şi vândute.
Investitorii ruso-elveţieni şi „eşecurile“ lor în industrie
Abramovici şi Deripaska şi dispariţia Alor Oradea. Ruşii au deţinut în sectorul metalurgic producătorul de alumină Alor Oradea şi producătorul de ţevi Republica Bucureşti. Alor a fost cumpărată în anii ‘90 de Russki Aluminium, controlată de celebrii Roman Abramovici şi Oleg Deripaska. Compania a funcţionat doar câţiva ani după care a fost închisă, iar activele au fost tăiate şi vândute.
Marr Sugar, pariu pierdut în industria zahărului. Marat Safin, fiul unui vicepreşedinte al grupului petrolier rusesc Lukoil, Ralif Safin, şi-a încercat norocul în România în industria zahărului, dar compania Marr Sugar România a ieşit de pe această piaţă prin vânzarea fabricii din Urziceni către producătorul Lemarco. Ulterior, grupul din Rusia a investit şi în imobiliare – proiectul Corbeanca Forest.
Nova Bank, povestea scurtă din sistemul bancar. În 2006 s-a încheiat, printr-o hotărâre BNR de retragere a autorizaţiei de funcţionare, povestea Nova Bank pe piaţa românească. Nova Bank era fosta Bancă Unirea, al cărei acţionar majoritar era Banca Populară Română, intrată în faliment. În 2003, banca fusese preluată de societatea Alpur din Elveţia, controlată de investitori ruşi.
Mechel şi vânzarea a cinci combinate cu 50 de euro. Ruşii de la Mechel, care aveau în 2011 afaceri de peste un miliard de euro şi 6.000 de angajaţi, au vândut businessul din România în 2012 către o firmă anonimă din Bucureşti, Invest Nikarom, pentru suma simbolică de 230 de lei (52 de euro).
Deripaska, acţionar la cel mai mare constructor de pe piaţa locală şi la hotelul Marriott
Ruşii sunt prezenţi, în mod indirect, şi pe piaţa locală a construcţiilor, prin compania de origine austriacă Strabag, în cadrul căreia magnatul rus Oleg Deripaska (foto) controlează aproape 20% din acţiuni.
Grupul austriac, cu afaceri de 322 de milioane de euro anul trecut pe piaţa locală, este liderul pieţei construcţiilor din perspectiva cifrei de afaceri şi a fost implicat în unele dintre cele mai importante proiecte de construcţii din România, fie ele publice sau private, printre care mai multe tronsoane de autostradă între Deva şi Sibiu sau cel mai înalt turn de birouri din ţară, Sky Tower.
De asemenea, compania este şi unul dintre cei trei investitori privaţi care au fost desemnaţi să construiască în concesiune autostrada Comarnic-Braşov, prima şosea din România realizată cu sprijin financiar privat. Grupul austriac este prezent în România în sectorul construcţiilor prin mai multe companii, printre care Strabag SRL, Strabag AG, Drumco Timişoara sau ARL Cluj.
Tot în mod indirect, ruşii controlează şi o parte din hotelul JW Marriott din Bucureşti, având în vedere că Strabag deţine pachetul majoritar de acţiuni al Societăţii Companiilor Hoteliere Grand, care operează hotelul de cinci stele, potrivit celor mai recente informaţii disponibile. Andreea Neferu
Inexistenţi la capitolul investiţii străine
Rusia nu figurează direct între statele cu investiţii străine mai mari de 100 de milioane de euro în România, potrivit raportului BNR dedicat ISD-urilor din anul 2012. Spre comparaţie, în acest clasament în care Rusia nu este prezentă, figurează Gibraltarul, care are 0,4% din ISD-uri, respectiv 250 mil. euro aduşi în România, sau Finlanda, cu 0,2%, adică un sold de 120 mil. euro.
Ajutor de stat pentru ruşii de la Luxoft
Pe 25 februarie, guvernul Ponta a aprobat acordarea unui ajutor de stat de 4,4 mil. euro pentru compania rusească Luxoft, care se angajează să creeze 250 de locuri de muncă în Bucureşti. Ajutorul este acordat în baza unei scheme de sprijin prin care au mai primit bani şi alte companii de tehnologie precum IBM, Microsoft sau Dell. Luxoft, un business care s-a listat anul trecut la Bursa din New York, a cumpărat la jumătatea anului 2008 compania românească ITC Networks, fondată în anul 2000 de antreprenorul român Doru Mardare, şi a ajuns la peste 850 de angajaţi în România, potrivit celor mai recente date disponibile.
Ruşii duc la export maşinile Dacia şi Ford
La finalul anului 2012, Gefco, divizia de transport şi logistică a francezilor de la PSA Peugeot Citroën, a fost vândută în proporţie de 75% companiei feroviare de stat a Rusiei, Russian Railways (RZD), pentru 800 mil. euro. Printre cei mai mari clienţi ai Gefco în România sunt companiile Automobile Dacia şi Ford, pentru care transportă atât componente, cât şi automobile finite, dar şi producători de componente precum Continental sau companii producătoare de electrocasnice cum este Electrolux, care deţine o fabrică la Satu Mare. Gefco a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 47 mil. euro, în creştere cu 11% comparativ cu valoarea din 2012, iar ambiţia transportatorului în România este să ajungă la afaceri de 100 mil. euro în cinci ani.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.03.2014
