ZF 24

Scutirea de la impozitare a profitului reinvestit de companii ar putea genera investiţii anuale noi de peste 10 mld. lei

Autor: Adelina Mihai

20.01.2014, 20:26 705

Oamenii de afaceri au solicitat guvernului, din nou, să aducă în discuţiile cu insti­tuţiile financiare interna­ţio­nale (FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană) măsura de scutire de la impozitare a profitului reinvestit de companii, menită să crească numărul de noi locuri de muncă din economie.

Deşi această propunere a mai fost făcută de către mediul privat şi în anii trecuţi, până în prezent nu a fost realizat niciun studiu de impact care să măsoare eficienţa unei astfel de măsuri.

„Ideea neimpozitării profitului rein­vestit este mai veche, însă trebuie readusă pe masa discuţiilor cu FMI, pentru că o astfel de măsură ar conduce la crearea de noi locuri de muncă şi ar stimula oamenii de afaceri să îşi extindă afacerea. În plus, s-ar putea diminua fenomenul de reducere a profitului raportat oficial – avem aici exemplul unor mari firme internaţionale care raportează pierderi de ani de zile, lucru greu de crezut –, dar şi al firmelor mici care trec la capitoul «cheltuieli» din buget tot ce ar trebui să treacă în mod normal la capitolul «investiţii»“, a explicat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Un calcul ZF arată că, dacă s-ar reinvesti jumătate din suma profiturilor tuturor companiilor din România (de 60 de miliarde de lei brut în 2012, potrivit celor mai recente date disponibile), companiile profitabile ar întoarce în economie investiţii suplimentare de mai bine de 4,8 miliarde de lei, aceasta fiind suma care nu s-ar mai transfera la bugetul de stat sub formă de impozit pe profit.

Dacă se aplică acelaşi principiu şi la valoarea totală a investiţiilor făcute în economie, de 75 de miliarde de lei în 2012 (presupunând că jumătate din banii investiţi de companii ar proveni din profituri anterioare), rezultă că surplusul de investiţii anuale ar putea fi de 6 miliarde de lei.

De asemenea, în cazul în care cele mai profitabile zece companii din economie şi-ar reinvesti jumătate din profitul realizat în fiecare an, fără să fie impozitate, investiţiile supli­mentare aduse în economie ar fi de peste 600 de mi­lioane de lei.


FMI vine astăzi la Bucureşti şi stă până pe 5 februarie

În prezent, oamenii de afaceri au la dispoziţie o măsură prin care pot scuti de la impozitare o parte a profitului reinvestit, prin aşa-numita metodă de „amortizare acce­­lerată“. Astfel, dacă o companie cu o cifră de afaceri de 10 milioane de lei are o marjă de profit de 10% (adică un milion de lei) pe care vrea să îl reinvestească, nu plă­teşte impozit pe profit pentru jumătate din suma reinvestită, adică pentru 500.000 de lei. „Există, într-adevăr, această posi­bilitate, însă procedura este complicată, firmele trebuie să ţină contabilitate separată pentru aceste sume, iar legea este destul de limitată“, a mai spus Pârvan.

Oamenii de afaceri au revenit cu această propunere de reducere a fiscalităţii în contextul în care o misiune a Fondului Monetar Internaţional vine astăzi la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie. Chiar şi premierul Victor Ponta a spus ieri, răspunzând unei întrebări pe această temă, că „scutirea de impozit a profitului reinvestit reprezintă unul dintre obiectivele realizabile în 2014“, potrivit Mediafax.

„Utilizarea în continuare a creşterii fiscalităţii, ca şi a altor măsuri care reduc posibilele încasări bugetare (întârzierea aplicării de redevenţe europene pentru exploatarea resurselor de gaze şi petrol îngheţate, în prezent, creşteri nejustificate ale preţului gazelor naturale etc.) vor avea grave consecinţe asupra competitivităţii economiei României, aflată, încă, într-un profund proces de schimbare structurală“, au mai spus reprezentanţii AOAR.


Ponta: Nu discutăm cu FMI măsuri care să compenseze lipsa banilor cauzată de amânarea accizei

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN al PSD, că discuţiile cu delegaţia FMI nu vor privi şi măsuri prin care să fie compensată lipsa banilor cauzată de amânarea aplicării accizei la carburanţi.

„Nu, nici vorbă. Nu se poate discuta până la 1 iulie. La 1 iulie tragem linie pe primul semestru şi vedem dacă suntem pe plus, pe minus faţă de ceea ce avem prognozat şi după 1 iulie, aşa cum se face de fapt în fiecare an“, a spus Ponta. El a arătat că abia atunci se va putea veni cu măsuri de rectificare pozitivă sau negativă, după caz.

„Putem să venim cu măsuri de rectificare pozitivă, negativă, dar până la 1 iulie nici dacă am vrea nu putem. Plus că nu ştim cum stăm - sunt evaluări care trebuie confirmate pe primul semestru apropo de încasări, de cheltuieli publice. Deci nu asta discutăm“, a spus Ponta.

Într-o declaraţie din 12 ianuarie, premierul Victor Ponta opina că acciza la carburanţi va trebui majorată din luna aprilie, deoarece, dacă amânarea acestei creşteri va afecta negativ bugetul, guvernul va fi obligat să renunţe la alte măsuri fiscale, precum scăderea contribuţiei de asigurări sociale.

„Cred că rămâne să se aplice de la 1 aprilie, pentru că, dacă nu se aplică, atunci trebuie să renunţăm la altceva, la reducerea CAS (...) Cred că e o soluţie care afectează pe destul de puţini oameni şi pe care o putem folosi pentru a face bine în sănătate, educaţie, autostrăzi“, a spus atunci Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat în

14 ianuarie că în curând va începe vizita la Bucureşti a delegaţiei FMI, menţionând, în acest context, că decizia sa este ca acciza suplimentară la carburant să nu se introducă. Liviu Dădăcuş


Ce „teme“ propun oamenii de afaceri pentru discuţiile guvernului cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană:

  • Scutirea de impozitare a profitului reinvestit;

  • Acceptarea consolidării fiscale pentru grupurile de firme cu capital românesc;

  • Reducerea fiscalităţii aplicate câştigurilor salariale pentru a creşte numărul de locuri de muncă din economie;

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.01.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO