ZF 24

Service-ul a adus jumătate din afacerile Ferrari care au ajuns anul trecut la 12 mil.euro

Cel mai scump automobil livrat anul trecut de companie este un LaFerrari în valoare de 1 milion de euro

Autor: Bogdan Alecu

27.04.2014, 00:09 356
Grupul Forza Rossa, controlat de fostul ministru al sănătăţii Ion Bazac, care include dealerul Ferrari, magazinul tematic Ferrari Store şi compania de leasing Forza Rossa Financial Services, a înregistrat anul trecut afaceri de peste 12 mil. euro şi un profit net de aproape 1,5 mil. euro, potrivit datelor companiei. Spre comparaţie, în 2012 grupul înregistra afaceri de 9 mil. euro şi profit net de sub 10.000 de euro, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.
 
„Din cifra de afaceri a dealerului 40% reprezintă activitatea de service, iar în acest an tindem spre 50%“, a spus Bogdan Şonea, directorul de marketing al Forza Rossa.
 
În România sunt în prezent înmatriculate aproape 170 de automobile Ferrari, potrivit datelor de la poliţie.
 
În cadrul service-ului, Ferrari asigură servicii pentru maşinile pe care le vinde din 2007 pe piaţa locală, pentru cele vândute în regiune, dar şi pentru cele cumpărate direct din străinătate. Totodată în cadrul service-ului ajung şi maşinile de colecţie ale mărcii din Maranello.
 
 
Vând trei maşini pe lună
 
„Anul trecut am vândut 39 de maşini şi având în vedere faptul că vânzările au crescut constant între 5 şi 8% în ultimii ani, dorim să ne păstrăm cel puţin acelaşi trend crescător şi pe viitor“, a spus Bogdan Şonea. Pe de altă parte, anul trecut s-au înmatriculat în România doar 6 automobile Ferrari, în scădere cu 50% comparativ cu anul precedent, potrivit datelor de la poliţie. Scăderea puternică a înmatriculărilor vine şi în contextul în care în 2013 a intrat în vigoare taxa pe lux, care ajunge la câteva mii de euro pentru un automobil Ferrari, având în vedere motoarele de peste 3.0 litri ale acestora.
 
Cel mai bine vândut model anul trecut a fost 458 Italia, iar în acest an oficialii estimează că va fi noul California T. Preţul mediu al unui automobil Ferrari vândut a fost de 190.000 de euro fără TVA, iar cel mai scump automobil livrat anul trecut este un LaFerrari în valoare de 1 mil. euro. Pe lângă maşinile noi vândute, compania a mai vândut anul trecut şi 6 automobile Ferrari rulate.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO