ZF 24

Ştefan Vuza, preşedintele SCR: Sunt încrezător în evaluarea corectă şi transparentă a ofertelor depuse pentru preluarea Oltchim

Ştefan Vuza, preşedintele SCR: Sunt încrezător în...

Autor: Roxana Rosu

17.07.2017, 15:09 321

România are nevoie de un exemplu de succes din punct de vedere industrial, să demonstreze că rezolvarea unei situatii economice delicate care trenează de mult timp se poate face în mod profesionist şi concret, fără abordări cu cântec, iar industria chimică poate fi primul episod dintr-un şir lung de rezultate pozitive, a declarat Ştefan Vuza, preşedintele grupului SCR, care controlează Chimcomplex SA Borzeşti.

Compania Chimcomplex a depus pe 6 iulie  o ofertă angajantă pentru preluarea activelor combinatului Oltchim Râm­nicu Vâlcea, în vederea creării Com­paniei Române de Chimie, gândită ca un viitor jucător regional în industria chimică. În acest context, preşedintele SCR precizează că este încrezător în evaluarea corectă şi transparentă a ofertelor depuse.

”Suntem convinşi că organizatorii licitaţiei vor avea în vedere doar cele mai bune rezultate pentru combinatul vâlcean, vor înţelege şi aproba oferta care ajută pe termen lung ca această platformă să revina la gloria pe care o merită şi vor aprecia oferta noastră economică închegată şi realistă, în acest sens”, a mai spus Ştefan Vuza.

Chimcomplex are în prezent o capitalizare de 168 milioane lei. În sprijinul Chimcomplex s-a alăturat gigantul american Tricon Energy, cu o cifră de afaceri de 6 miliarde de dolari, ca partener comercial, 5 bănci europene şi 2 fonduri de investiţii. Grupul SCR, care deţine în prezent Chimcomplex, va deveni astfel garantul direct al tranzacţiei.

Pentru preluarea activelor Oltchim au depus  oferte nouă investitori, într-un proces în care se încearcă salvarea unei companii fanion a industriei chimice româneşti. Administratorul legal al Oltchim, compania aflată în insolvenţă, este BDO Business Restructuri SPRL.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO