ZF 24

Stroe, Dacia: Nu mai creştem producţia la Mioveni, Marocul poate prelua plusul de cerere

Stroe, Dacia: Nu mai creştem producţia la Mioveni,...

Autor: Ioan Dornescu

10.04.2014, 15:22 4443

Renault nu mai extinde capacitatea de producţie de autovehicule din România, iar plusul de cerere va fi acoperit din Maroc, afirmă Constantin Stroe, vicepreşedintele CA Automobile Dacia, care apreciază că pe piaţă ar fi loc pentru un al treilea producător, într-o conjunctură "corespunzătoare".

Automobile Dacia are o capacitate instalată de 350.000 de automobile anual şi a produs în 2013 un număr de 342.620 de unităţi, a declarat, joi, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al companiei controlate de grupul francez Renault la un seminar privind industriile de transport şi logistică.

"Când am încercat să dezvoltăm capacitatea de la 350.000 în jurul a 450.000, la limita maximă superioară, decidenţii financiari au spus «da, dar avem nevoie şi de altceva, nu numai de dorinţă. Avem nevoie de predictibilitate, avem nevoie de infrastructură, şi aşa mai departe. Uite cât ne costă o maşină transportată din parcul de stocare al uzinei până în portul Constanţa, până o bagi pe vas, uite cât timp se pierde de la Piteşti până la Nădlac, uite care sunt costurile». Şi atunci au decis să dezvolte în Maroc", a spus Stroe, fiind întrebat dacă Dacia ar putea majora capacitatea locală de producţie, în contextul unei creşteri a cererii.

El a adăugat că în aceste condiţii, răspunsul este negativ, "cu toată părerea de rău", iar la Dacia nu mai pot fi majorată capacitatea de la Mioveni.

Plusul de cerere care depăşeste capacitatea de la Dacia va fi satisfăcut de fabricile din Maroc, din Tanger şi Casablanca, a spus Stroe, adăugând că în afara celor două unităţi de producţie, aceeaşi gamă este fabricată şi în alte ţări, sub alte mărci.

Pe de altă parte, el a afirmat că în cazul în care conjuctura generală în România va fi una "corespunzătoare", este posibilă intrarea pe piaţă a unui al treilea producător, pe lângă Renault şi Ford.

Pentru apariţia unui jucător nou pe segmentul producţiei de autovehicule este nevoie de predictibilitate legislativă, stabilitate economică şi un mediu de afaceri prietenos, a precizat Stroe, care ocupă şi poziţia de preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

În privinţa programului de construcţie de autostrăzi, companiile de profil solicită autorităţilor sa ia deciziile strategice pe bază de argumente, unul dintre indicatori fiind legat de traficul zilnic înregistrat pe rutele selectate pentru derularea investiţiei, a adăugat Stroe.

El nu a dorit să ofere informaţii legate de viitoarele lansări ale Dacia.

Premierul Victor Ponta a afirmat la finele lunii martie, la Piteşti, că uzina Dacia Renault din România trebuie să rămână competitivă nu în raport cu alţi producători de autovehicule, ci cu celelalte uzine ale grupului francez din afara Europei.

El a adăugat că i-a asigurat pe reprezentanţii Renault că legislaţia fiscală, inclusiv în ceea ce priveşte înmatriculările de autoturisme noi, va rămâne neschimbată.

Aproximativ 11.000 de persoane, membri de sindicat de la Automobile Dacia, dar şi familii ale acestora, au protestat la începutul lunii martie pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor din Mioveni, una dintre cerinţe fiind construirea autostrăzii Piteşti - Sibiu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în februarie că nefinalizarea Coridorului IV paneuropean va duce la pierderea asamblării de la Piteşti, la uzinele Dacia, care deja extinde uzina din Maroc.

"Este sigur că se va pierde asamblarea de la Piteşti, la uzinele Dacia, pentru că deja la Tanger sunt capacităţi de preluare existente. S-a trecut la faza a doua de extindere a capacităţii uzinei Dacia din Maroc. Acolo pui maşina direct în vapor, este portul la câţiva kilometri de fabrică, nu ca în România, unde Guvernul poate gândi să dea prioritatea la Bucureşti-Alexandria decât la Piteşti-Sibiu", a afirmat Băsescu.

În replică, premierul Ponta a declarat că afirmaţia preşedintelui potrivit căruia nefinalizarea Coridorului IV paneuropean va duce la pierderea asamblării Dacia la Piteşti reprezintă o "inconştienţă sinistră, o tâmpenie", adăugând că a fost asigurat chiar de şeful grupului Renault de continuarea investiţiei.

Reprezentanţii grupului francez au anunţat că Renault nu vrea să părăsească România, unde a investit peste 2 miliarde euro, dar evoluţia infrastructurii este determinantă pentru proiectele viitoare.

Potrivit strategiei propuse de Guvern pentru construcţia de autostrăzi, făcută publică la finalul anului trecut, finalizarea autostrăzii Sibiu - Piteşti are ca termen anul 2022.

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a anunţat recent că licitaţia pentru lucrările la această autostradă, de 116 kilometri, va începe în 2015.

Cifra de afaceri a sectorului auto a crescut cu circa 20% anul trecut, la 15,9 miliarde euro, producătorii Dacia şi Ford generând împreună un rulaj de 5,2 miliarde euro iar diferenţa fiind acoperită de furnizorii de componente.

În această industrie activează mai mult de 600 de companii, cu un număr total de peste 200.000 de angajaţi.

Dintre primii 20 de furnizori auto la nivel mondial, 13 produc componente auto în România, conform datelor asociaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO