ZF 24

Tăvălugul scăderilor din industria berii nu s-a oprit nici la 9 luni, după cea mai grea vară din ultimii ani

Autor: Ioana David

19.11.2014, 16:39 373

Piaţa de bere a scăzut cu 7% în primele nouă luni ale acestui an, continuând trendul descrescător din 2013 dar şi din prima jumătate a anului, în condiţiile în care vremea a fost nefavorabilă, iar Campionatul Mondial de Fotbal nu a avut forţa să salte consumul.

Nici în timpul verii vânzările nu au fost mai bune, astfel că în perioada iunie - august berarii au văzut cum volumele lor s-au diminuat cu 7% până la 5,7 milioane de hectolitri, acesta fiind cel mai scăzut nivel din ultimii nouă ani. În timpul verii se realizează în jur de 30-40% din rulajele întregului an în sectorul de bere.

Jocurile par a fi făcute anul acesta pentru berari, fiind puţin probabil ca ultimele luni să reuşească să întoarcă trendul accentuat de scădere.

Dintre companiile care şi-au anunţat până acum rezultatele, Ursus a contabilizat un declin de 6% în intervalul aprilie - septembrie, comparativ cu acelaşi interval al exerciţiului financiar anterior. În raportul semestrial al grupului SABMiller, din care Ursus face parte, se arată că rezultatele raportate de companie sunt mai bune decât cele ale pieţei.

În scădere a fost şi Heineken, iar rezultatele din România ale olandezilor, alături de cele din Polonia şi Rusia, au tras în jos cifrele din Europa Centrală şi de Est.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO