ZF 24

TVR avea datorii fiscale de peste 510 milioane de lei la sfârşitul anului trecut

TVR avea datorii fiscale de peste 510 milioane de lei la...

Autor: Madalina Cerban

15.04.2014, 14:23 92

Societatea Română de Televiziune (SRTv) a avut în 2013 un profit net de 3.175.325 de lei, însă datoriile istorice ale Televiziunii Române se ridicau la 787.866.013 lei la sfârşitul anului trecut.

Potrivit raportului de activitate al TVR pe anul trecut, TVR are cele mai multe datorii la stat. Astfel, datoria fiscală înregistrată pe 31 decembrie 2013, în sumă totală de 510.895.269 de lei, a fost eşalonată la plată pe şapte ani de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Datoriile comerciale ale TVR erau, pe 31 decembrie 2013, de 161.323.543 de lei, televiziunea publică având datorii la European Broadcasting Union (EBU) - 55.815.612 lei, Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) - 28.091.460 de lei, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România-Asociaţia pentru Drepturi de Autor - 16.877.435 de lei, Universal Studios International BV - 9.512.959 de lei, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) - 9.356.032 de lei, Union of European Football Associations (UEFA) - 6.054.345 de lei, Illirios-Consultants-Limited - Garanti - 5.831.795 de lei, Daro Film Distribution GMBH - 4.480.534 de lei, Prorom - 2.260.289 de lei, WTV Films - 2.231.533 de lei, Orient Henge - 1.145.285 de lei şi Federaţia Română de Fotbal - 1.087.691 de lei.

Potrivit raportului, cele mai multe dintre aceste datorii au o vechime de cel puţin 3 ani, majorându-se cu fiecare nou exerciţiu finaciar. Cu toţi aceşti furnizori s-au negociat eşalonări ale plăţilor, în vederea încadrării în cash flow-ul previzionat în Programul de redresare economică.

În 2013, managementul Televiziunii Române a luat măsurile necesare aplicării Programului de redresare economică a SRTv şi plăţii datoriei reeşalonate către bugetul de stat, conform Memorandumului elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. Ca urmare a aplicării acestui program de redresare, în 2013 s-a înregistrat o îmbunătăţire a situaţiei financiare, iar Televiziunea Română a reuşit să plătească o parte dintre datorii, astfel încât pierderea acumulată a început să se diminueze, se mai spune în raport.

Potrivit raportului, relaţia cu Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) este una singulară pe piaţa de televiziune românească, deoarece, conform legii, SRTv trebuie să vireze 15% din veniturile din publicitate pentru finanţarea producţiei cinematografice româneşti. Lipsa disponibilităţilor băneşti a generat acumularea unei datorii, se spune în raport.

La finalul anului 2013, debitul restant al SRTv către CNC s-a ridicat la valoarea totală de 28.091.460 de lei. În vederea evitării popririi şi a celorlalte conturi de către CNC, s-au demarat negocieri pentru eşalonarea plăţilor.

De asemenea, TVR avea la 31 decembrie 2013 alte datorii: salarii datorate personalului din Televiziunea Română (4.269.970 de lei), datorii faţă de bugetul asigurărilor sociale (149.297.798 de lei), TVA (72.065.110 lei), datorii faţă de bugetul fondurilor speciale (28.858.411 lei), alţi creditori (736.666 de lei), credit pe termen scurt (14.875.271 de lei), sume datorate entităţilor afiliate (556.011 lei).

De asemenea, pe 31 decembrie 2013, SRTv avea mai multe angajamente bancare, respectiv un credit bancar pe termen scurt la BCR, în valoare de 5.000.000 de lei, pentru finanţarea activităţii curente; un credit bancar pe termen scurt la Raiffeisen, în valoare de 14.000.000 de lei, pentru finanţarea activităţii curente; un credit bancar pe termen lung la Raiffeisen, în valoare de 42.000.000 de lei, pentru refinanţarea facilităţilor de credit acordate de BRD Groupe Societe Generale S.A., facilitatea de credit la termen la RBS România şi a plăţilor datoriilor comerciale având scadenţa depăşită şi în vederea acoperiri necesităţilor financiare; un credit bancar pe termen lung la BCR, în valoare de 34.500.000 de lei, pentru creanţe comerciale rezultate din contractele comerciale şi plăţi salarii compensatorii către angajaţii TVR, în cadrul procedurilor de concediere colectivă.

Pe de altă parte, la sfârşitul anului, disponibilităţile băneşti ale TVR erau de 1.942.825 de lei.

În raport se mai spune că starea de dificultate înregistrată de Televiziunea Română şi în 2013 a fost generată de o serie de factori, între care se numără asumarea de obligaţii contractuale în anii anteriori fără fundamentare economică, cu impact semnificativ negativ atât asupra rezultatelor financiare, cât şi asupra posibilităţilor de plată; modificarea prevederilor Codului Fiscal prin abrogarea, începând cu luna iunie 2005, a art. 141 alin. 1 lit n) prin care: "vânzarea de licenţe de filme sau de programe, drepturi de difuzare, abonamente la agenţiile internaţionale de ştiri şi alte drepturi de difuzare similare, destinate activităţii de radio şi televiziune, cu excepţia celor de publicitate" erau scutite de TVA până la acea dată, precum şi creşterea cotei de TVA de la 19% la 24%; menţinerea contribuţiei pentru CNC de 15% aplicată la veniturile proprii obţinute din publicitate (Ordonanţa 39/2005); creşterea impozitelor şi taxelor locale; remuneraţii datorate organismelor de gestiune colectivă restante la plată din perioada 2002-2005, baza de calcul pentru multe dintre acestea cuprinzând inclusiv alocaţiile bugetare; diminuarea veniturilor din publicitate, ca urmare a tendinţei internaţionale de scădere a pieţei de publicitate şi totodată din cauza limitării prin legislaţia aplicabilă SRTv a numărului de minute de publicitate permise a fi difuzate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO