10 ani de la aderarea la NATO

„Umbrela de securitate“ a impulsionat afacerile, iar România a intrat sub radarele investorilor. Cei 10 indicatori economici care definesc deceniul

2 apr 2014 Autori: Iulian Anghel , Claudia Medrega

Odată cu aderarea la NATO, România avea să înceapă una dintre cele mai luminoase aventuri ale istoriei sale. La 2 aprilie 2004 – exact acum zece ani deci - drapelul României a fost arborat la sediul NATO, după ce la 29 martie Bucureştiul depusese instrumentele de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, ţară care păstrează Tratatul Alianţei. În lumina evenimentelor care au loc acum în preajma graniţelor României, evenimentele de acum 10 ani capătă noi valenţe. Dar, la fel de important, România a intrat sub radarele investitorilor.

Aderarea la NATO a însemnat foarte mult şi pentru economia Ro­mâniei, nu doar pentru siguranţa ei. Aflată sub o umbrela solidă de securitate şi cu perspectiva aderării la UE, România a început să crească puternic. Anul 2004, sub administraţia lui Adrian Năstase, a fost anul cu cea mai mare creştere economică din istoria postrevoluţionară – 8,5%.

Au urmat ani de creştere solidă de 5-7 procente (7,9% chiar în 2006) care au culminat cu explozia consumului în preajma aderării din 2007. Chiar dacă România nu a avut şansa unei mai mari perioade de linişte pe pieţele financiare, anii aceştia au schimbat faţa economiei sale.

„România se află acum într-o situaţie mult mai bună decât în 2004. Nu am nicio îndoială că dacă nu eram în NATO şi în Uniunea Europeană, nu am fi avut capacitatea de a face singuri ceea ce am făcut atât în plan economic, cât şi în alte domenii. În 2004 a fost un impuls puternic asupra economiei, creşterea PIB depăşind 8%. În acel an s-a văzut foarte clar că România a intrat pe radarele investitorilor străini. Interesul pentru România a crescut foarte mult, iar fluxuri de capital de zeci de miliarde de euro au ajuns în acei ani. Pentru o economie ca a României astfel de sume sunt copleşitoare. Este adevărat că o parte din bani s-au cam risipit“, comentează analistul economic Aure­lian Dochia.

Imediat după atentatele din 11 septembrie 2001 România, alături de majoritatea statelor lumii, şi-a declarat sprijinul pentru SUA. A participat apoi  în războaiele din Afganistan şi Irak – cheltuind sute de milioane de euro – şi s-a aflat de partea NATO şi în 1999 în războiul din Iugoslavia, chiar dacă nu era membră a Alianţei. Şi-a închis atunci spaţiul aerian pentru avioanele Rusiei care sprijinea Iugoslavia lui Miloşevici şi l-a deschis pentru avioanele NATO. Acum aproape 3 ani România lua de­cizia de a accepta pe teritoriul său scutul american antirachetă, la Deveselu – lansatoare de rachete interceptoare care vor fi folosite în cazul unui atac nuclear dinspre Est înspre Occident.

După aderarea la NATO şi după acceptarea scutului România spera la un aflux de investiţii americane, ceea ce nu s-a întâmplat încă. Companiile ame­ricane au investit în România 1,8 mi­liarde de euro, 3% din totalul inves­tiţiilor străine directe. Printre cele mai mari companii americane prezente în România sunt Ford (auto), Procter& Gamble (bunuri de consum), Smithfield (carne), Cargill (cereale) sau Intel (IT).

Pe ansamblu însă lucrurile au un trend foarte bun chiar dacă criza a pus capăt într-un mod brutal evoluţiilor excelente, chit că fundamentate, cum s-a spus mai apoi, pe un model nu tocmai desăvârşit – acela al unui consum pe datorie.

PIB-ul României era de circa 60 mld. euro în 2004, iar în 10 ani indicatorul este mai mult decât dublu, depăşind anul trecut 140 mld. euro. Inflaţia şi ea o problemă copleşitoare pentru România în ultimii 20 de ani, a coborât de la 9% acum 10 ani la 1,5% în 2013.  Exporturile au ajuns în 10 ani la un maxim istoric de aproape 50 mld. euro de la 19 miliarde de euro acum 10 ani. În privinţa investiţiilor străine, în ultimii 10 ani în România au intrat în jur de 45 de miliarde de euro.

„Este cert că din 2004 atitudinea faţă de România s-a schimbat. Şi acum, în ciuda crizei, suntem mult mai bine protejaţi decât dacă nu eram în NATO şi în UE. Uitându-ne la ce se întâmplă în Ucraina putem să ne imaginăm un scenariu a ceea se se putea întâmpla dacă nu eram în aceste cluburi. În cazul apartenenţei la NATO nu este vorba doar de garanţia militară. Este ideea că ai fost primit într-un club şi membrii clubului vor avea grijă să respecţi regulile.  Investitorii străini şi-au dat seama că România este capabilă să devină un partener credibil pentru afaceri“, spune Dochia.

 

PIB-ul este mai mult decât dublu

Produsul Intern Brut al României era de circa 60 mld. euro în 2004, iar în 10 ani indicatorul este mai mult decât dublu, depăşind anul trecut 140 mld. euro. Economia a fost pe o pantă ascendentă din 2004 timp de cinci ani consecutiv, oprindu-se brusc în 2009, odată cu propagarea mondială a crizei financiare.

După un declin de 6,6% în 2009 şi o scădere de 1,1% în 2010, economia a revenit pe creştere. Anul trecut economia României a reuşit să surprindă pe toată lumea cu o creştere de 3,5%. A fost cel mai rapid ritm de creştere de la izbucnirea crizei financiare şi economice, depăşind şi cele mai optimiste estimări ale analiştilor, autorităţilor sau instituţiilor financiare internaţionale. Cel mai important aport la avântul PIB l-a avut, cum era de aşteptat, industria, care a adus două treimi din creşterea de 3,5%. Iar producţia agicolă excepţională a făcut ca agricultura să fie al doilea driver important al economiei.

Acest salt al economiei a adus România în topul ţărilor europene, fiind depăşită doar de Letonia. Însă, PIB-ul real nu a reuşit să revină la nivelul anterior crizei, în ciuda împrumutului uriaş de aproape 20 mld. euro contractat de la finanţatorii externi. Evoluţia structurii economiei româneşti din ultimii ani indică o economie emergentă ce a trecut printr-o fază de supraîncălzire şi acum se reface, cu un sector al serviciilor încă sub media UE, dar şi o schimbare a structurii dinspre ramurile cu valoare adăugată mică, precum agricultura, spre ramuri cu valoare adăugată mare. 

 

Creşterea şi prăbuşirea investiţiilor străine: de la vârfuri de 9 mld. euro spre 2 mld. euro

Banii aduşi de investitorii străini în economia românească au oscilat puternic în ultimii 10 ani. În perioada 2004-2008, când economia era în ascensiune puternică, s-au înregistrat cele mai consistente fluxuri de capitaluri străine. Evoluţia investiţiilor străine directe (ISD) este corelată cu trendul economiei. În anul de graţie 2008, economia creştea cu 7,3% şi investiţiile străine au atins un maxim de 9,5 mld. euro. Însă ulterior au venit trei ani de căderi ale ISD-urilor, nivelul oscilând în jurul a 2 mld. euro, aproape de nivelul din 1998.

Deşi economia a revenit pe creştere în 2011, după doi ani de recesiune investitorii străini nu s-au grăbit să vină în România. În 2012, investiţiile străine directe nete au crescut, surprinzător, pentru prima dată de la începerea crizei, avansul fiind de 18,7%, la 2,14 mld. euro, potrivit datelor definitive publicate de BNR şi INS. Anul trecut investiţiile străine au totalizat 2,7 mld. euro, în creştere cu aproape 27% faţă de 2012, atingând maximul ultimilor patru ani.

Industria a devenit campioana atragerii de ISD, din punctul de vedere al orientării pe ramuri economice, urmată de intermedierile financiare şi asigurări şi comerţul cu amănuntul şi cu ridicata. Olanda, Austria şi Germania s-au menţinut în ultimii cinci ani pe podium în topul ţărilor care au adus cele mai multe ISD în România, cu o pondere cumulată de aproximativ 50% din soldul total.

Volumul ISD-urilor reflectă atât atractivitatea mediului de afaceri autohton, cât şi percepţia investitorilor străini, evoluţia economiei fiind unul dintre indicatorii analizaţi. Totodată, activitatea investiţională este corelată şi cu aversiunea faţă de risc la nivel internaţional.

 

Inflaţia a coborât în 10 ani de la 9,3% la 1,55%

Creşterea preţurilor s-a temperat în ultimii zece ani, înregistrându-se o  reducere a inflaţiei de la niveluri de circa 9% până la un minim istoric de 1,55% în 2013. A fost pentru prima oară când rata anuală a inflaţiei a coborât în România sub 2%, nivel normal în ţările occidentale, dar la care ţara noastră jinduia în anii de hiperinflaţie galopantă din anii ’90.

Producţia agricolă foarte bună şi reducerea TVA la produsele de panificaţie de la 24% la 9% au fost stimulii principali care au dus inflaţia în decembrie 2013 la minimul ultimului sfert de secol, aproape de limita inferioară a intervalului ţintit de BNR, de 1,5-3,5%. Începând cu anul 2005, odată cu lansarea leului nou, BNR a trecut şi la un nou regim de politică monetară - ţintirea inflaţiei. După 2005 inflaţia a rămas la o singură cifră.

 

În anii de belşug cele mai mari datorii erau private, în anii de răstrişte acestea sunt ale statului

În 2004, anul aderării României la NATO, datoria totală era de doar 21,4 miliarde de euro. 65% din această datorie, 14 miliarde de euro,  erau datoria statului, iar restul era datoria privată a companiilor şi a populaţiei. Intrarea băncilor străine, dezgheţarea creditării a inversat trendul. În 2008, ultimul an de descătuşare a consumului înainte de prăbuşirea în criză, datoria  totală era de 72 de miliarde de euro din care 61 de miliarde de euro (85% din totalul datoriei) era privată şi doar 11 miliarde de euro (15% din totalul datoriei) era datorie publică.

Anii de criză au venit din nou cu schimbări – în vreme ce statul s-a îndatorat puternic, companiile şi populaţia au început să-şi reducă datoriile. Dintr-o datorie totală de  98,5 miliarde de euro, înregistrată în toamna trecută, 55 de miliarde de euro era a statului (56% din total), restul fiind datoria privată.

Băncile au restrâns creditarea sau oamenii nu au mai îndrăznit să meargă la bănci – iată o discuţie care a însoţit ultimii ani de criză. Efectul a fost însă că vechile credite erau rambursate de populaţie, iar altele noi au fost acordate mai greu, ceea ce a dus la reducerea datoriei private. Dimpotrivă, statul şi-a rostogolit datoriile şi a făcut altele noi pentru a face faţă prăbuşirii veniturilor sale. 

 

Exporturile au ajuns în 10 ani la un maxim isoric de aproape 50 mld. euro

Exporturile României au fost în ascensiune în ultimii 10 ani, valoarea crescând de mai mult de două ori, de la 19 mld. euro în 2004 până aproape de 50 mld. euro la sfârşitul anului 2013, marcând un maxim istoric. Evoluţia inflaţiei a fost influenţată anul trecut de producţia agricolă foarte bună şi de dezvoltarea unor linii de producţie noi în industrie.

Structura exporturilor s-a schimbat în ultimul deceniu, dinspre produse cu un grad scăzut de prelucrare spre produse cu valoare adăugată ridicată, care încorporează mai multă tehnologie, procesul intensificându-se în urma aderării la UE, influenţat şi de investiţiile străine. Germania a devenit principala destinaţie de export pentru produsele româneşti, fiind urmată de Italia şi Franţa.

Din punct de vedere geografic, ponderea exporturilor către ţările non-UE, mai puţin afectate de criza financiar - economică, a urcat până la 30% în ultimii ani. Analiştii recomandă pe termen scurt focalizarea pe consolidarea exporturilor de maşini şi mijloace de transport şi creşterea exporturilor de bunuri alimentare prelucrate, iar pe termen mediu şi lung susţin necesitatea alocării unor resurse mai mari pentru cercetare şi impulsionarea exporturilor de bunuri care încorporează tehnologie înaltă. Exporturile au susţinut economia şi vor rămâne unul dintre principalele motoare de creştere pentru economie, după cum anticipează analiştii.

 

Euro şi dolarul valorează mai mult

Un euro valorează în prezent mai mult decât în 2004, cursul ajungând la sfârşitul anului trecut la 4,48 lei/euro. Vârful istoric de peste 4,6 lei a fost atins în vara anului 2012, pe fondul unei crize politice interne care s-a suprapus cu tensiunile financiare din zona euro. Euro era la sfârşitul lui 2013 cu 13% peste nivelul din urmă cu 10 ani. Dolarul american, care a pierdut poziţia de principală valută de schimb pentru leu după apariţia euro, a ajuns să valoreze la finele lui 2013 circa 3,25 lei.

Evoluţia dolarului este strâns legată de cea a monedei europene, în condiţiile în care tranzacţiile cu dolari sunt limitate pe piaţa locală, iar cursul de schimb este calculat pe baza parităţii euro-dolar afişată de Banca Centrală Europeană. Dolarul s-a stabilizat spre sfârşitul anului trecut după ce la începutul anului trecut tensiunile de pe pieţele financiare europene urcaseră moneda americană la un maxim de 3,8 lei. Dolarul a fost anul trecut cu 12% peste nivelul din 2004, dar impactul deprecierii cursului a fost relativ limitat pentru economie.

 

Un pas mare şi pentru investitorii internaţionali

Intrarea României în NATO, în 2014, a însemnat un impuls pentru investitorii internaţionali să se uite şi către bursa de la Bucureşti, aducând creşteri puternice ale acţiunilor româneşti. În 2004, indicele BET a înregistrat o creştere de peste 100%, a doua din istorie, iar în 2005 a mai câştigat 51%.

Intrarea României în Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007, a dus bursa de la Bucureşti la maxime istorice, creşterile fiind susţinute în principal de fluxuri de investiţii străine. Reversul medaliei s-a văzut în 2008, când criza mondială i-a determinat pe investitorii străini să-şi retragă banii investiţi, ceea ce a determinat prăbuşirea cu 70% a indicelui BET.

Per asamblu, însă, statutul României de membru NATO şi membru UE reprezintă o garanţie pentru investitori că, din punct de vedere politic, investiţiile pe bursa de la Bucureşti sunt mai sigure decât cele de pe bursa din Ucraina, de exemplu. Andrei Chirileasa

 

Economia nu a creat locuri de muncă solide

Ridicarea vizelor cu 2 ani înaintea aderării la NATO a însemnat începutul exodului forţei de muncă ce a culminat cu aderarea la UE – peste 2 milioane de oameni, majoritatea tineri, părăsind România în această perioadă. Statisticile nu înregistrează însă în ultimii 10 ani evoluţii spectaculoase pe zona forţei de muncă, iar numărul de salariaţi din economie este aproape constant cu un plus sau minus de 100.000 de personane, nu de milioane.

Problema este tocmai inerţia acestei situaţii pentru că în România sunt în jur de nouă milioane de persoane ocupate, ceea ce înseamnă că economia nu a creat noi locuri de muncă, dimpotrivă a pierdut foarte multe în anii de criză. Acest lucru înseamnă că există foarte multe persoane care lucrează în zona gri a economiei – asta şi pentru că fiscalitatea pe muncă rămâne foarte ridicată, costul total al unui salariu net de 1.000 de lei fiind pentru angajator de 1.800 de lei. 

 

Pe hârtie au crescut

Salariile au crescut de aproximativ patru ori în ultimii 10 ani de la aderarea la NATO, dar este o evoluţie nominală. Inflaţia a mâncat din aceşti bani, iar salariile în România rămân cele mai mici din UE (cu excepţia Bulgariei). Salariile au crescut şi pe fondul plecării forţei de muncă – lipsa muncitorilor calificaţi sau a specialiştilor punând presiune pe angajatori.

Salariul mediu net pe economie rămâne însă sub 400 de euro. În decembrie 2013 salariul mediu net a fost de 1.760 de lei (377 de euro), asta şi graţie primelor de sărbători. Majorarea salariului minim care va continua va conduce la niveluri superioare de salarizare, dar doar în statistici. Va trebui să mai treacă câţiva ani pentru ca eventuala creştere economică să se vadă şi în nivelul de trai al populaţiei. 

 

Unde sunt miile de kilometri de autostradă pe care le visam în 2004?

Dacă ar fi să ne fi luat după promisiunile din acele vremuri, România trebuia să aibă mii de kilometri de autostrăzi. Cu câteva luni înainte de aderarea la NATO, mai precis în decembrie 2003, guvernul Năstase semnase cu compania americană Bechtel contractul pentru autostrada Braşov-Borş, de 415 kilometri. Având în vedere că în 2004 aveam 228 de kilometri de autostradă, iar acum 645 de kilometri, rezultă că România a construit în zece ani exact cât îşi propunea Năstase să facă în patru ani construind cu Bechtel, adică patru sute şi ceva de kilometri.

Doar că acel contract cu americanii, o ofrandă adusă tocmai bunăvoinţei lor faţă de integrarea noastră în NATO s-a dovedit a fi cel mai mare eşec înregistrat de România pe zona de infrastructură.

România a plătit un preţ extrem de mare pentru această aventură – peste 1,5 miliarde de euro pentru vreo 50 de kilometri de autostradă. Lipsa banilor şi neştiinţa au condus la eşecul de azi. În 25 de ani de la revoluţie, România nu a construit nici 500 de kilometri de autostrăzi. 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 02.04.2014

 
Cuvinte cheie:
NATO
, aderare
, bilant
, investitii straine
, pib
, uniunea europeana
, criza
, departamentul de stat
, indicatori economici
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide