ZF 24

Un fost publicitar şi un corporatist care a lucrat la Coca-Cola şi Carlsberg au deschis o microberărie şi au lansat marca Zăganu

Alexandru Geamănu (stânga) şi Laurenţiu Bănescu (dreapta) au deschis cea de-a doua microberărie din România lângă Vălenii de Munte

Alexandru Geamănu (stânga) şi Laurenţiu Bănescu (dreapta) au deschis cea de-a doua microberărie din România lângă Vălenii de Munte

Autor: Cristina Roşca

16.03.2014, 09:53 11494
Laurenţiu Bănescu (34 de ani), care a lucrat mai bine de un deceniu în multinaţionale precum Coca-Cola, Red Bull, Henkel şi Carlsberg, şi Alexandru Geamănu (37 de ani), cu experienţă de aproape 15 ani în publicitate, au investit circa 200.000 de euro în deschiderea celei de-a doua microberării din România, lângă Vălenii de Munte.
 
 
Cei doi au preluat o fabrică locală aflată în faliment şi au creat brandul Zăganu cu care sunt prezenţi  astăzi în 35 de localuri – bistrouri, restaurante, baruri şi băcănii. Microberăria are capacitate de producţie de 4.000 de hectolitri pe an, însă în prezent, fiind extrasezon, funcţionează la doar 20% din total. Aceasta este a doua microberărie din România după cea deschisă în urmă cu doi ani şi jumătate la Timişoara, care produce sub brandul Clinica de Bere. Prin comparaţie, în Cehia, ţara cu cel mai ridicat consum de bere per capita din Europa, în 2011 existau 90 de microberării.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.03.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO