ZF 24

Un italian a investit 140.000 de euro într-o şcoală de conducere defensivă

Un italian a investit 140.000 de euro într-o şcoală de...

Autor: Corina Mirea

08.02.2015, 16:00 2799

Andrea Fogliazza a venit în România în urmă cu zece ani, fiind responsabil cu dezvoltarea comercială în cadrul XL World, filială a furnizorului italian de servicii de call-center şi de suport cu acelaşi nume care a fost cumpărată de o companie a Xerox în 2011.

În 2010, când conducerea companiei a decis să îşi extindă activitatea în Albania şi să mute din România 500 de angajaţi, Andrea Fogliazza a decis să rămână în ţară şi să devină antreprenor. Astfel, a început să importe din Italia produse alimentare, începând cu apa îmbuteliată. Ulterior a vândut compania, iar la finalul lui 2013 a deschis o şcoală de conducere defensivă şi sportivă în care a investit circa 140.000 de euro.

„Eu am un istoric ca pilot, ca manager de echipă pentru campionate de motociclete, dar şi ca instructor în Italia, unde am lucrat iniţial cu o şcoală din domeniu, apoi am început să colaborez cu o şcoală de conducere defensivă şi sportivă care are o vechime de peste 30 de ani acolo, dar pentru automobile. După ce am vândut compania deschisă în România, am decis să aduc conceptul acelei şcoli de conducere şi pe plan local pentru că, statistic vorbind, România are ceva probleme cu accidentele auto“, spune Andrea Fogliazza.

Iniţial, italianul a dus 14 directori din România care lucrau în industrii conexe celei auto la şcoala de conducere defensivă şi sportivă din Italia, pentru a vedea dacă ideea ar fi acceptată de piaţa locală.  Iar în toamna lui 2013 a organizat primul curs Smart Driving de patru zile, la care au participat peste 100 de oameni şi pentru care antreprenorul a adus instructori, dar şi maşini din Italia.

Preţul cursurilor a variat între 600 de lei (pentru o jumătate de oră) şi 6.600 de lei pentru opt ore în care cursanţii au fost evaluaţi, învăţaţi cum să reacţioneze în situaţii de urgenţă şi cum să conducă în siguranţă şi puşi să aplice informaţiile primite de la instructori.

Pentru organizarea cursurilor, Smart Driving se foloseşte de circuite construite special pentru curse atât din Bucureşti, cât şi din provincie. Şcoala de conducere defensivă şi sportivă are în prezent trei pachete de cursuri – de o oră, de cinci ore şi de opt ore, fiecare fiind finalizate într-o singură zi. Preţul acestora variază de la 350 de lei până la aproape 1.600 de lei.

Pentru cursuri, Smart Driving se foloseşte de un parc auto furnizat de dealerul auto APAN din Brăila şi bene­ficiază de o spon­so­rizare în con­su­mabile (în li­mita unui buget) din par-tea producă­torului de anvelope Miche­lin.

Pentru a simula situaţiile neprevăzute pentru cursanţi, şcoala dispune de mai multe elemente (cum ar fi bariere cu apă sau obstacole) de care se foloseşte la orele de conducere şi foloseşte sisteme de telemetrie care le arată acestora unde greşesc atunci când conduc. Fiecare cursant este însoţit de un instructor în momentul în care iese pe circuit, iar în cazul în care avariază o maşină trebuie să plătească 800 de euro, restul reparaţiilor care trebuie acoperite fiind suportate de dealerul care oferă maşinile.

„Anul trecut am avut aproape 500 de cursanţi, iar anul acesta am vrea să ajungem la 1.500. Vrem să avem parteneriate cu asigurători, prin care clienţii noştri să beneficieze de reducere la RCA şi Casco şi la fel să colaborăm cu multinaţionale care le dau oamenilor maşini de serviciu. Am vrea să organizăm şi evenimente pentru tineri, prin care să-i învăţăm, gratuit, ceea ce înseamnă conducerea defensivă, să luăm fonduri europene şi să facem propriul circuit şi din primăvară organizăm deja cu BMW un campionat gratuit de juniori şi unul pentru adulţi”, mai precizează Andrea Fogliazz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO