ZF 24

Un vagon al unui tren care transporta motorină a deraiat în Harghita. Nu există pericol de explozie

Un vagon al unui tren care transporta motorină a deraiat...

Autor: Mona Hera

28.08.2014, 09:29 71

Marfarul cu 17 vagoane care transporta motorină se află între cele două staţii, în care sunt oprite trenurile de călători până la reluarea în siguranţă a circulaţiei.

Purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, a declarat pentru MEDIAFAX că au fost anunţate toate organele abilitate, nefiind semnalat vreun pericol.

Până în acest moment, din cauza incidentului, au fost oprite două trenuri InterRegio care erau în circulaţie, călătorii fiind preluaţi cu un microbuz.

La faţa locului se va deplasa un vagon de ajutor, urmând ca în cel mai scurt timp să se reia în condiţii de siguranţă traficul feroviar pe ruta Voşlăbeni - Izvorul Mureşului, se arată într-un comunicat al CFR.

Pasagerii care doresc să renunţe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată şi reglementarilor în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile la http://www.cfrcalatori.ro/2482 .

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO