ZF 24

Update în cazul de corupţie din Primăria Capitalei: Germanii de la Kaufland au făcut o donaţie Primăriei Capitalei. Aceasta a fost aprobată de Consiliul General în data de 28 mai

Autor: Cristina Roşca

04.06.2015, 12:19 6775

O reţea de supermarketuri al cărei nume nu a fost dezvăluit apare în centrul unui scandal de corupţie în care Wigler Solomon, consilierul personal al primarului Capitalei Sorin Oprescu a fost reţinut de DNA pentru 24 de ore cu cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată.

DNA arată că în sedinta din 28 mai a Consiliului general al municipiului Bucureşti, au fost aprobate atât proiectul de hotărâre privind acceptarea donaţiei aferentă unuia dintre proiecte, cât şi PUZ - ul pentru unul dintre supermarket-urile reţelei care apare în mijlocul acestui scandal.

Pe site-ul Primăriei Capitalei, în sumarul şedinţei Consiliului General al municipiului Bucureşti apare informaţia potrivit căreia lanţul german Kaufland a făcut o donaţie Primăriei un teren/imobil situat pe Bdul. Bucureştii Noi, nr. 51.

Până la transmiterea acestei ştiri reprezentanţii Kaufland nu au comentat informaţia.

In acest dosar singura acuzaţie oficiala este cea impotriva lui Wigler Solomon, consilier personal al primarului Municipiului Bucuresti. Nici reteaua de supermarketuri si nici omul de afaceri mentionat ca denuntator in dosar nu apar ca parti incriminate in dosar. Numele re]telei de supermarketuri si al denuntatorului nu sunt publice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO