UPDATE: Organizaţia Salvaţi Copiii: Legea dării în plată trebuie să includă garanţii care să protejeze copiii şi tinerii

29 mar 2016 Autor: Roxana Rosu

Organizaţia Salvaţi Copiii atrage atenţia asupra faptului că proiectul de lege pentru darea în plată vulnerabiliează încă o dată categoriile sociale aflate în dificultate, în special familiile care locuiesc deja în condiţii improprii, 40% dintre copiii sub 15 ani trăind în locuinţe fără acces la apă curentă, baie sau duş, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

”Miza contractului de credit, locuinţa, constituie una din condiţiile fundamentale de a accede la un standard decent de viaţă, lipsa acesteia echivalând cu punerea în pericol a drepturilor social-economice şi, în mod special, a drepturilor copilului. Mai mult, este ştiut faptul că lipsa perspectivelor unei locuiri adecvate va influenţa negativ starea demografică a populaţiei”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

Astfel, deşi proiectul de lege este menit, conform expunerii de motive a iniţiatorului, să asigure ”protejarea dreptului la locuinţa familială a debitorului”, documentul nu beneficiază de o analiză clară a modului în care vor fi evaluate condiţiile de creditare în vederea cumpărării de locuinţe, nici câte dintre familiile de tineri vor putea să îndeplinească aceste condiţii şi ce măsuri de sprijin şi monitorizare vor fi avute în vedere, pentru familiile cu copii care vor alege transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat., se precizează în comunicat.

Potrivit datelor statistice, 69,1% dintre cetăţenii români între 15 şi 29 de ani trăiesc în locuinţe supraaglomerate (26,6% media europeană pentru această categorie de vârstă), 36,4% dintre români trăiesc în locuinţe fără baie sau duş şi jumătate dintre copiii români (1.900.000) se află în risc de sărăcie sau excluziune socială.

Salvaţi Copiii atrage atenţia asupra faptului că această situaţie, care exprimă în fapt lipsa resurselor financiare pentru mai mult de jumătate din populaţia României, se va adânci în cazul adoptării proiectului de lege.

În opinia reprezentaţilor organizaţiei, printre consecinţele aplicării legii se numără înăsprirea condiţiilor de creditare ipotecară , creşterea vârstei medii la care se poate accesa un credit de la 34 la 42 de ani, amânând pentru mulţi dintre cei care aparţin generaţiei actuale de 25-35 de ani, decizia de a constitui o familie sau de a avea copii, accentuarea prudenţialităţii sectorului bancar prin impunerea unui avans de cel puţin 30-40%, faţă de 10-15% cerut în prezent.

În plus, va dispărea programul ”Prima Casă”, garanţia statului anulându-se prin mecanismul dării în plată. ”Acest program şi-a dovedit utilitatea socială dacă ţinem seama de numărul foarte mare de credite (159.106 de clienţi), care au o rată de neperformanta de 0,04%”, se mai spune în comunicat.

Organizaţia a trimis marţi o precizare, subliniind faptul că nu se opune legii dării în plată, ci susţine acest act legislativ, dar solicită decidenţilor anumite garanţii care să protejeze drepturile copiilor şi tinerilor şi pe cel al familiei pentru a preintampina anumite situatii nefericite in care familiile pot fi puse. 

”Legea trebuie însoţită de o analiză a impactului pe care îl va avea asupra interesului superior al copilului si de o propunere de masuri de protectie pentru a spijini familiile ce se vor afla in situatia ramanerii fara locuinţă”.

De asemenea, reprezentanţii Salvaţi Copii spun că este evident faptul ca darea in plata ar putea fi solutia pentru unele familii aflate in imposibilitatea de a-si onora obligatiile bancare. I

”Însa nu este mai putin adevarat ca acest act normativ, in forma actuala lipsit de orice referire la familie si copil, are potentialul de a afecta siguranta sociala a mii de familii care ar putea sa-si piarda in viitor unica locuinta. Din acest motiv, Salvati Copiii a cerut Parlamentului Romaniei sa dubleze masura darii in plata cu garantii suplimentare si sprijin real pentru familiile care vor fi in pericol de a ramane fara locuinta si, respectiv, cu o strategie clara de intarire si diversificare a programului national ”Prima casa”, separat de aceasta lege.”

 
Cuvinte cheie:
copii
, organizatie
, salvare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide