ZF 24

Valoarea Romgaz ar putea urca la peste 3 miliarde de euro în prima zi la bursă

Valoarea Romgaz ar putea urca la peste 3 miliarde de euro...

Autor: Andrei Chirileasa

11.11.2013, 21:31 2286

Acţiunile Romgaz Mediaş (simbol bursier SNG), cea mai mare şi mai profitabilă companie controlată de statul român, intră astăzi la tranzacţionare pe bursa de la Bucureşti, iar majoritatea brokerilor şi analiştilor estimează că preţul va creşte cu 10 până la 20% în prima zi, faţă de preţul de 30 de lei la care acţiunile s-au vândut în oferta publică iniţială.

Romgaz este cea mai mare companie care se listează pe bursa de la Bucureşti în ultimii zece ani, având o valoare de 2,6 miliarde de euro la preţul din oferta publică iniţială. Dacă estimările analiştilor se vor adeveri însă, capitalizarea Romgaz ar putea urca la peste 3 miliarde de euro în prima zi la bursă. Romgaz va deveni astfel a doua cea mai valoroasă companie locală de pe bursă după OMV Petrom, care este cotată la 6 mld. euro.

Paradoxal, deşi statul este considerat cel mai slab administrator, toată lumea salută faptul că statul aduce pe bursă cea mai mare companie a sa, în condiţiile în care piaţa de capital locală nu a reuşit să atragă nicio companie privată în ultimii cinci ani. Investitorii de pe bursă abia aşteaptă să profite de creşterea preţului gazelor, în condiţiile în care tot restul economiei se teme de aceste scumpiri.


WikiZF: Profilul companiei Romgaz

Calendarul de scumpire a gazelor asumat de stat este principalul argument care face ca acţiunile Romgaz să rămână atractive pentru unii investitori şi la un preţ cu 20% peste cel din IPO.

„Cred că acţiunile Romgaz ar putea depăşi 35 de lei în timpul zilei“, susţine Carmen Arsene, analist la Broker Cluj.

Estimările analiştilor şi managerilor de fonduri se bazează pe interesul uriaş manifestat de investitori în oferta Romgaz, unde doar subscrierile de pe tranşa de retail au însumat peste 1,1 miliarde de euro, adică de 2,6 ori valoarea întregii oferte.

„Preţul va fi determinat de bătălia dintre investitorii care doresc să îşi majoreze deţinerile, dintre care o mare parte vor avea cel mai probabil un orizont de deţinere de peste 3-6 luni, şi cum­părătorii din oferta publică iniţială atraşi de marcarea unui profit pe termen scurt“, consideră Clau­diu Cazacu, analist-şef la firma de brokeraj XTB România.

El se aşteaptă ca oscilaţiile dintre preţul minim şi preţul maxim în prima zi să fie de peste 15%, astfel că vor fi şi mulţi speculatori care vor încerca să facă profituri intra-day, cumpărând şi vânzând în aceeaşi şedinţă.

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni Romgaz în prima zi ar putea fi între 10 şi 20 de milioane de euro, doar pe bursa de la Bucureşti. Tot astăzi debutează la tranzacţionare şi GDR-urile (certificate de depozit) pe acţiunile Romgaz listate pe bursa de la Londra.

Citiţi continuarea articolului aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.11.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO