Veşti bune pentru infrastructură: compania de drumuri a semnat contractele de construcţie a 50 km de autostrăzi

22 oct 2013 Autor: Andreea Neferu

Contractele de construcţie pentru al doilea şi al treilea lot din autostrada Lugoj-Deva, care cumulează aproape 50 de kilometri, au fost semnate zilele trecute, a spus Ciprian Goriţă, consilier al ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, la un eveniment în domeniul transporturilor organizat de ambasada Marii Britanii.

“Pentru loturile 2 şi 3 din Lugoj-Deva contractele au fost semnate, ne pregătim să începem lucrările”, a spus Goriţă.

Astfel, contractul pentru lotul al doilea a fost semnat de compania de drumuri cu italienii de la Secol pentru suma de 128 de milioane de euro, în timp ce contractul pentru construcţia celui de-al treilea lot a fost semnat cu firmele Teloxim (controlată de Theodor Berna), Comsa (Spania), Aldesa Construcciones (Spania) şi Arcadis Eurometudes (Olanda), pentru suma de 132 de milioane de euro, potrivit informaţiilor transmise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

În perioada următoare ar urma să fie semnat şi contractul de construcţie a 25,6 kilometri din autostrada Timişoara-Lugoj cu firmele italiene Tirrena Scavi şi Societa Italiana per Condotte D’Acqua, pentru 96 de milioane de euro. Contractele pentru aceste autostrăzi au fost scoase la licitaţie în luna august a anului trecut, iar statul a tergiversat aproape nouă luni procedura de selecţie a unor constructori, ulterior începerea lucrărilor fiind blocată de contestaţii. 

 
Cuvinte cheie:
semnare
, contracte
, infrastructura

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide