ZF 24

Vesti bune: Procentul companiilor care fac concedieri s-a injumatatit

13.05.2009, 19:16 17

Numai 28% dintre companiile de pe piata renunta la manageri si specialisti, cu aproape jumatate mai putin fata de procentul companiilor care anuntau concedieri in decembrie anul trecut, arata un studiu asupra pietei fortei de munca, realizat de compania de executive search Antal in lunile aprilie – mai ale acestui an.

“Rezultatele nu sunt spectaculoase, dar asistam totusi la o revigorare a pietei. Companiile au devenit mai increzatoare si au inceput sa se mai miste dupa o perioada in care a fost panica peste tot”, spune Irina Vasile, care conduce operatiunile Antal pe piata locala.

Vasile adauga ca una din “surprizele” studiului este faptul ca in industria auto, dar si in constructii numarul recrutarilor de manageri si specialisti a inceput sa creasca, principalul motiv fiind faptul ca firmele si-au dat seama ca au nevoie de oameni cat mai buni intr-o asemenea perioada. Angajari se mai fac si in IT sau vanzari.
Studiul Antal a fost realizat pe un esantion de 600 de companii de pe piata locala.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO