ZF 24

Video. Mărturiile unuia dintre cei mai puternici bancheri din România: ce spune despre guvernatorul Mugur Isărescu, despre BMW-urile din curtea CEC şi dacă a fost sau nu ofiţer de securitate

Autor: Oana Stupinean

18.05.2015, 13:05 11584

 „Cu dl. Isărescu m-am întâlnit când era deja guvernator al BNR. Nu eram în aşa-numitul «Club de la Trocadero» (un restaurant din centrul Bucureştiului unde se vedeau cercetători de la Institutul de Economie Mondială, unde a lucrat şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu – n.red.).“, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, la ZF Live. 

Gheţea are o carieră bancară de aproape 40 de ani, este şi pre­şe­dintele Asociaţiei Române a Băncilor. Gheţea a devenit preşedintele şi directorul general al CEC în 2007, când la putere era PNL, prin decizia ministrului de finanţe de atunci Varujan Vos­ganian. Ulterior, Gheţea a primit un nou mandat de patru ani în 2011, în timpul guver­nului Boc, când ministru al finanţelor era Gheorghe Ialomiţianu.

„Obiectivul principal al CEC  - să devenim o bancă comercială competitivă, este atins. Am regretul că, pe fondul crizei, nici măcar hotărârea care prevedea majorarea capitalului cu 800 de milioane de lei nu a fost pusă în funcţiune. Ne-ar fi dat posibilitatea înlocuirii sistemului informatic cu un altul. Avem un sistem vechi care a fost completat cu celelalte funcţiuni,“ a mai spus Gheţea.

Urmăriţi aici mai multe subiecte din ZF Live

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO