ZF 24

Vrea să facă 200.000 de euro pe an din soluţii software de business pentru IMM-uri

Vrea să facă 200.000 de euro pe an din soluţii...

Autor: Corina Mirea

07.09.2014, 18:13 1147

Irina Oprea a terminat Facultatea de cibernetică la Academia de Studii Economice din Bucureşti în urmă cu aproximativ şapte ani şi tot atunci a decis să treacă de la statutul de cola­borator pe pro­iecte de imple­mentare ERP (En­terprise Resource Planning) – soluţii software de business, la cel de antreprenor. Astfel, în 2008, în parteneriat cu o firmă din Danemarca, a înfiinţat System Innovation România, companie care implementează o astfel de soluţie pentru firmele mici şi mijlocii şi care anul trecut i-a adus afaceri de 100.000 de euro.

„Am lucrat pe un proiect tocmai cu firma care îmi este parteneră acum în business, dar nu se poate spune că eram angajată, ci că eram un fel de freelancer, aveam multă libertate. În 2008 proiectul la care lucram s-a încheiat şi am decis să deschidem System Innovation pentru a implementa şi în România soluţia SAP Business One, dedicată firmelor mici şi mijlocii. Este un software internaţional pentru care am făcut nişte modificări pentru a fi funcţional pe piaţa locală, în linie cu reglementările contabile şi financiare de aici. Practic, produsul era absolut nou pentru România“, spune Irina Oprea, care deţine 50% din businessul Sistem Innovation România, restul acţiunilor fiind ale firmei daneze System Innovation Consult Aps.

Compania pe care antreprenoarea în vârstă de 29 de ani o conduce are în prezent în jur de 30 de clienţi atât de pe piaţa locală, cât şi din străinătate, care provin din domenii precum producţie, servicii sau retail.

Echipa Sistem Innovation România are alţi opt angajaţi, cei mai mulţi fiind absolvenţi de cibernetică. „Nu cred că a fost vorba despre curaj atunci când am decis să devin antreprenoare, pentru că deja lucram cam pe cont propriu de mult, la început am fost singură. Abia în ultimii ani am început să simt o presiune, să simt că am o respon­sabilitate faţă de oamenii pe care i-am angajat şi care trebuie să îşi primească salariul indiferent de cash flow. La fel, taxele trebuie plătite şi trebuie să ştii în ce investeşti şi în ce nu e bine să bagi bani. E greu când echipa creşte, pentru că nu mai poţi fi doar om tehnic, ci trebuie să îi motivezi, să ai competenţe de leadership“, explică Irina Oprea.

Pentru anul acesta antreprenoarea se aşteaptă la afaceri de aproximativ 200.000 de euro, duble faţă de cele de anul trecut.

“Pentru clienţii multinaţionali am vândut puţine licenşe pentru că, în general, acestea sunt cumpărate de grupurile de comapanii şi apoi transmise către subsidiare, deci cea mai mare parte a businessului nostru a venit doar din implementarea SAP Business One. Începând cu 2013 am targetat şi companiile din România pentru care soluţia noastră vine atât cu preţuri competitve, cât şi cu un know-how internaţional”, adaugă ea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO