ZF 24

ZF premiază luni campionii români în business din toată ţara şi din regiunea Munteniei

Campionii în business din Moldova în 2013. Foto Dan Luca

Campionii în business din Moldova în 2013. Foto Dan Luca

Autor: Adelina Mihai

30.10.2013, 19:32 302

În cadrul galei Campioni în Business 2013 vor fi premiaţi, pe de-o parte, antreprenorii din regiunea Munteniei care au avut cele mai bune performanţe financiare în 2013, iar pe de altă parte vor fi acordate şi premiile finale, pentru antreprenorii din toată ţara, care vor fi recompensaţi pentru modul în care şi-au gestionat afacerile în cel de-al cincilea an de criză.

Până în prezent, au fost acordate 18 premii în cadrul proiectului de anul acesta, după ce campionii din regiunea Transilvaniei, Banatului şi Moldovei au fost premiaţi în cadrul a două evenimente organizate în Cluj şi în Iaşi.

Transavia (care activează în industria cărnii de pasăre), Energobit (echipamente şi lucrări pentru industria energetică) sau Cramele Recaş (industria vinului) sunt doar câteva companii care au primit titlul de campion în business în anul 2013 pentru regiunea Transilvaniei şi a Banatului. De altfel, centralizarea informaţiilor pentru anul acesta arată că Transilvania este regiunea cu cel mai mare ritm de creştere al cifrei de afaceri în 2012 faţă de 2011, aceste companii având, în medie, câte un ritm de creştere al afacerilor cu 11,3% faţă de anul precedent.

În regiunea Moldovei, companiile Killer Suceava (procesare carne), Vanbet Vaslui (producţie ouă de consum), Dedeman Bacău (retail bricolaj) sau Aerostar Bacău (industria pentru aviaţie şi apărare) au fost fost răsplătite cu premii pentru performanţa financiară realizată anul trecut. Analiza datelor financiare ale „campionilor“ din 2013 arată că Moldova este regiunea în care antreprenorii români au cea mai mare rată a profitului brut (de 5,4%), aceasta fiind şi zona cu cel mai mare nivel al indicatorului profit brut per salariat, care a fost de 23.500 de lei în 2012.

În regiunea Munteniei, campionii în business care vor fi premiaţi în cadrul galei de luni, au înregistrat cea mai mare cifră de afaceri per salariat, de 503.000 lei anul trecut, potrivit raportului din acest an al proiectului.

Campionii în business din Transilvania şi Banat în 2013. Foto Dan Tăutan

Clasamentul Campioni în Business se bazează pe analiza performanţei financiare a celor mai mari 3.000 de companii din România, dintre care companiile deţinute de antreprenori români reprezintă mai mult de jumătate (1.563), acestea fiind totodată şi printre cei mai mari angajatori din România, având în total peste 400.000 de angajaţi (în creştere faţă de 2011). Clasamentul a fost realizat în funcţie de creşterea cifrei de afaceri, a profitului net, a profitului brut şi a numărului de salariaţi în 2012 faţă de 2011.



Programul selectează doar companiile deţinute de antreprenori români, profitabile, cu peste 10 salariaţi şi înfiinţate înainte de 2011.

La ultimele trei ediţii, în cadrul proiectului a fost acordat şi premiul „Antreprenorul anului“, care a fost obţinut în 2010 de către Doina Cepalis (directorul general al Te-Rox Prod, o firmă din Paşcani cu 1.000 de angajaţi care produce centuri de siguranţă şi huse pentru scaunele auto de copii), în 2011 de către Mihai Miron (preşedintele Ropharma, companie care se ocupă de distribuţia şi retailul de medicamente, cu afaceri de 92,4 mil. euro în 2012), iar anul trecut câştigătorul a fost Teofil Mureşan (fondatorul Electrogrup, formată din mai multe companii care  execută lucrări de infrastructură la nivel naţional prin centrele operaţionale din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov şi Constanţa).

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 31.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO