VIDEO ZF Live. O baroneasă a investit 2,5 milioane de euro pentru a renova Conacul Mănăsia. Urmăriţi ZF Live de marţi, 15 iulie, cu Ariadna Avram

15 iul 2014 Ziarul Financiar

Urmăriţi emisiunea ZF Live de marţi 15 iulie, cu Ariadna Avram

O baroneasă în vârstă de 50 de ani din Bucureşti şi-a deschis propria afacere de organizare de evenimente, prin reconsolidarea unui conac situat în apropierea Capitalei.

Ariadna Avram a achiziţionat în 2006 Domeniul Mănăsia pentru 250.000 de euro, iar după cinci ani de reconsolidări şi o investiţie de 2,5 milioane de euro, antreprenoarea vrea să îşi recupereze banii prin organizarea de nunţi şi evenimente culturale, a declarat ea la ZF Live.

“Am cumpărat un parc de două hectare, o cramă de un milion de litri de vin, un conac în paragină şi o istorie frumoasă. Conacul a fost renovat astfel încât să recreeze imaginea unui castel franţuzesc, format din hol de primire, sală de mese şi sala de pian”

Avram a precizat că va folosi conacul pentru diverse evenimente, întâniri sau team buildinguri organizate de corporaţii şi multinaţionale, dar şi evenimente culturale, precum festivaluri. “Ne uităm şi către o zonă mai bănoasă, adică nunţile şi botezurile. Vrem ca Domeniul Mănăsia să fie o zonă similară Snagovului sau Mogoşoaiei”.

 
Cuvinte cheie:
zf live
, companie
, sedinta
zf.ro
Închide