ZF Live

VIDEO ZF Live. Tudor Marchiş: Povestea managerului român din Cluj care a ajuns să conducă o firmă cu 1.500 de angajaţi în India. „Vara se opreşte zilnic curentul. Am 30 de secunde să trec pe generatoare 26 de clădiri de birouri.“

Autor: Roxana Rosu

10.10.2016, 17:20 2342

„Am ajuns în India după o recomandare făcută de un om cu care nu m-am întâlnit niciodată faţă în faţă. Cred că era project manager şi la un moment dat i-a povestit un indian că vrea să deschidă în Bangalore o filială a firmei la care lucram atunci. Şi m-a recomandat pe mine. I-a zis:  «E un român în Jucu, se ocupă de clădirea Nokia, ia-l pe el»“, povesteşte Tudor Marchiş, un tânăr care a plecat în urmă cu cinci ani în India să pună pe picioare o companie de facility management şi a ajuns acum la 1.500 de angajaţi şi 4 milioane de metri pătraţi de birouri în administrare.

Firma pe care o conduce, Thermo Control Services and Expertise, asigură activităţi de facility, property şi energy management pentru Embasy Group, un dezvoltator care deţine în lume milioane de metri pătraţi de birouri închiriate firmelor din industria IT din Bangalore, oraş denumit şi Silicon Valley de India.

Tudor Marchiş a fost primul angajat al firmei, în iulie 2011, iar primul contract câştigat, în acelaşi an, a fost pentru o clădire LG de 30.000 mp, pentru care a fost responsabil de toate opera­ţiunile de întreţinere tehnică, curăţenie generală, exterioare, peisagistică, parcări şi servicii.

Pentru Tudor Marchiş, drumul de la Jucu în Bangalore a început însă în 2007, când a ajuns să lucreze la Cluj pentru firma Thermo Control din Ungaria, fiind responsabil de o serie de proiecte de administrare automatizată a clădirilor, inclusiv de cea deţinută atunci de Nokia, la Jucu.

„Apoi, prin networking, m-a recomandat cineva. Eu eram la pescuit în Delta şi m-a întrebat proprietarul firmei, din Budapesta, dacă începem în India sau nu. Şi am zis, hai. Aşa că în iulie 2011, imediat după nuntă, am plecat cu soţia în India“.

Despre experienţa indiană Tudor Marchiş spune că există o diferenţă culturală care te loveşte la început, dar te obişnuieşti treptat, dacă porneşti la drum cu mintea deschisă şi fără prejudecăţi. În plus, economia locală merge foarte bine, iar contractele se obţin uşor.

„Dobânda la depozitele bancare e 9%, pe credite e 15%. E multă economie neagră în India. Nu e genul de economie împinsă de credite ban­care, pentru că ei au bani acasă. Unul dintre şoferii firmei, de exemplu, are 3 kg de aur în casă, dar stă în chirie. Şi mulţi fac aşa. Toţi ţin aur în casă“.

Spre deosebire de România, băncile din India au servicii de amanet, aşa că mulţi angajaţi duc aur la bancă şi cer bani. „Dacă duci banii înapoi în 30 de zile, îţi dau aurul înapoi“.

Mare parte din economia indiană, mai ales pe zona de imobiliare, este susţinută de investitorii străini, mulţi din sectorul de IT. Practica locală este ca grupurile internaţionale să încheie contracte direct cu constructorii, pentru clădiri de birouri cu anumite specificaţii. Preţurile negociate sunt de obicei 10 dolari/mp de birouri şi 4 do­lari/mp parcarea.

„Dezvoltatorul de birouri trebuie să se ocupe în India de toate aspectele legate de apă, canalizare, curent, toate sunt gândite individual pe fiecare proiect. Apa trebuie reciclată. Şi ai nevoie de generatoare pe fiecare clădire pentru că vara 2-3 ore pe zi se opreşte curentul. Eu, de exemplu, am 30 de secunde să trec pe generatoare 26 de clădiri din parcul de birouri pe care îl administrez“.

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale experienţei indiene a fost pentru Tudor Marchiş să descopere cum îşi poate motiva angajaţii, într-o societate în care individul are rareori putere de decizie şi în care multe dintre alegerile legate de viaţa de familie sau profesională sunt luate de familie. „ I-am încurajat să greşească şi le spun mereu să ia decizii şi să facă greşeli“.

Pentru administrarea firmei, el discută direct cu 18 oameni din zona de management şi încă 40 de ingineri.“Angajaţii care sunt mai jos nu ştiu engleza şi nu discut cu ei“.

Comparativ cu România, viaţa este mai ieftină în India, costurile mâncării şi ale întreţinerii fiind mult mai reduse. „1000 de dolari e un salariu bun în India. Salariile sunt mai mari acolo şi puterea de cumpărare e mai mare. Un coş de cumpărături de 150 de dolari este echivalent a 300-400 de dolari în România. Faci mai multe cu 150 de dolari.“

Totuşi, managerul român subliniază şi aspectele mai puţin plăcute ale societăţii indiene, ca de exemplu lipsa surselor de apă, o problemă care poate deveni extrem de gravă în următorii ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
AFACERI DE LA ZERO