Alexandru Vlad, director general al Selgros, a declarat miercuri, 17 aprilie, la ZF Live că românii nu mai au bani de cumpărături pentru că îşi cheltuie o mare parte din venituri pe gaze, eletricitate şi apă.
Declaraţiile lui Alexandru Vlad, director general al Selgros:
►Furnizorii de utilităţi nu acţionează pe o piaţă concurenţială, ci pe una de oligopol. Consumatorii nu mai au bani de cumpărături pentru că îşi cheltuie o mare parte din venituri pe gaze, eletricitate şi apă.
►Utilităţile au un preţ comparabil cu cel al ţărilor bogate iar veniturile sunt de 10 ori mai mici sau chiar mai mult în România. Dacă un neamţ sau un francez cheltuieşte până în 10% din veniturile sale lunare pe utilităţi, multe familii române cheltuiesc până la 50% pe utilităţi din veniturile lor lunare.
►Vânzările în trimestrul 1 – în condiţiile în care românii au un venituri constante sau le scad şi dau din ce în ce mai mult pe utilităţi, putem vorbi cel mult de o stagnare
►Sunt 1 milion de bugetari din 18 mil. de români, ceea ce înseamnă că avem mai mulţi bugetari decât avem nevoie. Dacă se lucrează doar la veniturile bugetarilor acest lucru nu o să se simtă foarte mult în consum.
►În economia privată nu asistăm la o creştere
►Preţurile au stagnat în trimestrul 1 faţă de anul trecut. Sunt o consecinţă directă a jocului de cerere şi ofertă. Toate marjele pe întreg lanţul alimentar scad în continuu, ceea ce este normal şi sănătos într-o economie de piaţă.
►La bunurile alimentare nu există marje cu două cifre. Poate numai în cazul alimentelor exotice.
►Marjele la electrice şi electrocasnice au scăzut cam de 10 ori în ultimii zece ani. Marje de peste 10 avem la non-food soft: haine, încălţăminte
►Toate marile reţelele comerciale au ca şi ancoră food-ul. Întotdeauna vânzările la alimente sunt mai mari decât la nealimentare. Pentru a menţine o cifră de afaceri constantă, an de an trebuie să vindem mai multe bucăţi.
►Vânzările cele mai mari sunt pe produse de carne, în cazul Selgros. Suntem cunoscuţi pentru carmangerie. Dacă avem 20 de raioane, raionul de carne are o cifră de afaceri mult peste celelalte 19 raioane.
►Ne aprovizionăm aproape în totalitate de pe piaţa românească. Produsele din porc sunt cele mai căutate. Ponderea este foarte mare, peste 70-80% din carne. De când avem pe Smithfield ca principalul furnizor de carne de porc, tema importului de carne a dispărut.
►Carnea de vită vine în mare parte tot din producţia internă. Cererea pentru carnea de vită nu este atât de mare în România.
►Am fost acuzaţi, nu numai noi, ci toţi din comerţul modern, că nu suntem dispuşi să lucrăm cu producători români. Am încercat să contactăm mai mulţi producători români. Mulţi dintre ei ne-au spus că dacă le-am da prima comandă ar trebui să tranşeze toată ferma şi ar închide-o.
►Producătorii europeni nu mai vând carne în Europa de Est ci preferă s-o vândă în Asia.
►Selgros este spre sfârşitul expansiunii. În marile oraşe suntem deja, mai avem de acoperit 2-3 oraşe.
►Retailul de suprafaţă mare a fost primul care a intrat în ţară în mod paradoxal şi au reuşit să acopere marile oraşe în ultimii 7-8 ani. Nu cred că o să mai avem o expansiune a retailerilor de suprafaţă mare în România.
►Cei de suprafaţă medie (2.000-5.000 mp) probabil că sunt pe la mijlocul drumului, având în vedere că sunt în multe locaţii însă mai au multe zone de acoperit. Cei de suprafaţă mică şi în primul rând hard-discountul cred că sunt la început. Mai este loc pentru foarte multă expansiune. Un magazin hard discount de 1.000 mp ar putea să intre în orice localitate cu 5000 de locuitori.
►Retailul tradiţional este undeva la 50%, în timp ce în Bucureşti este la 70-80%. În Polonia a scăzut la 30% retailul tradiţional.
Revânzătorii sunt cea mai importantă grupă de clienţi. Ei sunt foarte sensibili la preţ. Ei ştiu toate preţurile, sortimentele, cunosc piaţa. Cu ei avem marje foarte mici. Trebuie să fii atent când faci afaceri cu profesionişti pentru că atunci greşeala este imediat sancţionată. Majoritatea clienţilor Selgros sunt profesionişti.
►Clienţii HoReCa, gastronomii, reprezintă ponderea cu o reală creştere. Avem creşteri foarte bune, cu două cifre la acest sector de clienţi.
Există foarte mulţi comercianţi mici tradiţionali care se aprovizionează de la noi.
►Avem consumatori hi-end foarte puţini, care cumpără numai marfă de calitate. Ei nu şi-au schimbat comportamentul. Majoritatea clienţilor încearcă să treacă de pe mediu pe primul nivel de preţ.
►Cea mai puţin afectată zonă de criză a fost Bucureştiul. Faptul că bugetarii au avut scăderi de salarii, lucrul aceasta nu s-a văzut în vânzările din Bucureşti. Cele patru magazine din Bucureşti au avut vânzări în creştere în perioada de criză
►Axa Valea Prahovei-Bucureşti-Constanţa este cea mai importantă pentru retaileri.
►În 2012 am încheia cu o CA de 3,4 mld. lei. Numărul de angajaţi a scăzut cu 20% din 2008 până în 2012. O scădere a numărului de angajaţi am fi avut chiar şi dacă nu ar fi venit criza. În perioada de boom fluctuaţia personalului era enormă.
►Sunt semnificativ mai mulţi angajaţi în magazinele din România decât în Germania pentru că acolo se lucrează cu un program mai redus.
►Vânzările pe metru pătrat în România se apropie de Germania. Ceea ce este fundamental diferit în România faţă de Germania este marja brută cu care se vând produsele, în Germania a devenit mai mare, astfel încât rentabilitatea a avut de suferit în toţi aceşti ani de criză.
►Este adevărat că în România mâncarea este mai scumpă decât în Germania. Prima cauză este TVA-ul. Cred că suntem singura ţară din UE care avem un TVA flat 24%, extrem de mare, atât pentru pâine cât şi pentru maşini de lux. Este un impozit indirect pe consum care nu ar trebuie să afecteze pe cel care îşi cumpără iaht la fel ca şi pe cel care îşi cumpără pâine zilnic şi are venit probabil de 200-300 de euro.
►Suntem convinşi că reducerea TVA-ului substanţial la bunurile alimentare nu numai că ar duce la o scădere imediată a preţului brut ci nu ar crea o mare problemă bugetară pe termen mediu şi lung.
►Al doilea motiv pentru care preţul este mare la alimente este faptul că lanţul alimentar nu începe din România. Aici avem o mare problemă.
►Nu cred că cineva îşi imaginează că toată brânza din România este făcută cu lapte din România.
►Paradoxul este că între 85 şi 90% din produsele alimentare pe care le vindem sunt produse româneşti dar ele sunt produse cu materie primă din import. Preţul produsului finit este dependent în primul rând de cursul leu-euro. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla cu preţul alimentelor de bază dacă ar sări cursul.
►Retailerii nu sunt mai puternici sau mai puţin puternici, ci sunt mai disperaţi sau mai puţin disperaţi. Atunci când pierd clienţi şi când presiunea pe preţ este foarte mare trebuie să încearcă să găsească o soluţie să pună o presiune pe lanţ în continuare.
►Undeva între 1 şi 4% este rata de profit net normală pentru un magazin cu bunuri alimentare.
►Trebuie creată infrastructura agricolă. Este adevărat că România poate să asigure mâncare pentru 80 de milioane de oameni şi totuşi nu o facem. Trebuie să creem ferme mari, zootehnice, trebuie să exploatăm suprafeţe mari agricole. De exemplu, Polonia are preţurile cele mai mici din UE la bunurile alimentare, chiar mai mici decât în Germania datorită producţiei locale.
►Atât timp cât producţia agricolă nu este rentabilizată pe cantităţi şi suprafeţe mari, atunci produsul va fi scump şi toată lumea va rămâne pauperă.
►Un ţăran nu va putea să-şi impună un preţ mai bun procesatorului dacă va negocia singur. Este cu totul altceva când vii cu mii de hectolitri de lapte şi încerci altfel să negociezi.
►Acum 10 ani, un litru de lapte era mult mai scump decât în Germania. Un litru de lapte trecea mult de 1 euro. Acum, deşi TVA a crescut, a scăzut semnificativ la primul nivel de preţ de 1 euro.
►Teoretic există posibilitatea ca la raft să coste laptele 2 lei.
Soluţii pentru piaţa alimentară din România
►Crearea unei burse de legume-fructe - ţăranii să nu mai stea la marginea drumului să-şi vândă cartofii, ci să ajungă în această bursă de legume-fructe care ar trebuie să fie nişte structuri ale statului pentru că nu ar fi o intrare de marfă cu documente fiscale, probabil ar primi banii cash ţăranul care vine cu bunurile sale. Această bursă să adune, să sorteze produsele pe calităţi, să le împacheteze, să le pună coduri AEN.
►Peste 80% din legume şi fructe se importă. Este adevărat că poţi să găseşti o sursă de aprovizionare pentru roşii două luni pe an. Însă în a treia lună vrei avea mari probleme de negociere cu importatorul pe care l-ai ţinut pe tuşă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
