Grupul francez Carrefour, unul dintre cei mai mari jucători din comerţul local, a cumpărat recent de la grupul britanic Pradera galeria comercială din faţa hipermarketului din Militari, primul magazin al companiei din România, deschis în 2001.
Galeria comercială are o suprafaţă de circa 3.600 de metri pătraţi şi chiriaşi precum Altex, McDonald’s sau Marionnaud, iar valoarea tranzacţiei poate fi estimată la circa 4 milioane de euro, ţinând cont că proprietatea necesită investiţii în renovare. Aceasta era singura proprietate deţinută de Pradera în România, astfel că tranzacţia a fost realizată ca urmare a deciziei grupului britanic de a se concentra asupra pieţelor “core” în care nivelul de activitate şi numărul de proiecte sunt mai mari.
Proiectul Carrefour Militari a fost dezvoltat de grupul EMCT, condus de omul de afaceri Michael Richard, care a fost implicat şi în dezvoltarea mallului Sun Plaza din Berceni. Carrefour era proprietar pe spaţiul hipermarketului, în timp ce galeria comercială avea alt proprietar. În urmă cu doi ani, Pradera a numit ca administrator al galeriei comerciale firma de consultanţă imobiliară JLL, iar acum consultanţii i-au asistat pe britanici şi la vânzarea proprietăţii. Avocaţii celor de la Pradera au fost din cadrul firmei CMS Cameron McKenna, în timp ce francezii de la Carrefour au fost asistaţi de avocaţii firmei Ţuca Zbârcea & Asociaţii.