Darius Vâlcov, Finanţe: Reducerea TVA la pâine a crescut vânzările fiscalizate cu 23%

5 mar 2015 Autor: Cristina Rosca

Darius Vâlcov, ministrul finanţelor, susţine că reducerea TVA la pâine şi produse de panificaţie de la 24% la 9% în septembrie 2013 a majorat vânzările fiscalizate cu 23%. Piaţa locală de pâine şi produse de panificaţie este evaluată la peste 2 mld. euro, din care doar vânzările de pâine sunt 1 mld. euro. Datele exacte despre această piaţă sunt puţine dat fiind că este puternic influenţată de preţul grâului care reprezintă 70% din costuri. Mai mult, potrivit unor date anterioare, circa jumătate din vânzările de astfel de produse erau nefiscalizate.

„A existat un impact al reducerii TVA la pâine, vânzările fiscalizate au crescut cu 23%. Mai mult, ca urmare a acestei măsuri românilor le-au rămas 295 de milioane de lei suplimentari în buzunare“, spune Vâlcov.

El adaugă că la doar câteva zile de la reducerea TVA la pâine această măsură s-a văzut şi în preţul de la raft, lucru pe care îl aşteaptă să se întâmple şi la reducerile următoare, respectiv la produse precum carne sau bunuri de bază.

Afirmaţia lui Vâlcov vine să contrazică afirmaţiile reprezentanţilor Consiliului Fiscal care în urmă cu câteva luni afirmau că această măsură nu a avut efectul scontat, încasările din TVA fiind în scădere la zece luni de la aplicarea măsurii.

Ministrul finanţelor a anunţat faptul că accizele şi TVA-ul vor fi reduse înainte de finalul acestui an pentru ca vânzările din ultimele două luni din an – cele mai bune pentru comerţ – să crească. Reducerea TVA, crede ministrul finanţelor, va avea un impact pozitiv asupra consumului care a crescut cu peste 6% în prima lună din an.

„Consumul va continua să crească, iar reducerea TVA-ului şi a accizelor va duce chiar la o accelerare a creşterii.“ Proiectul noului Cod fiscal, prezentat la jumătatea lui februarie de guvern, include, printre altele, reducerea, începând cu anul viitor, a TVA cu patru puncte procentuale, de la 24% la 20%, nivelul TVA pentru carne, peşte, legume şi fructe produse alimentare de bază urmând să scadă la 9%.

Mai mult, tot anul viitor ar urma reducerea accizelor la carburanţi şi alcool, eliminarea impozitului pe construcţiile speciale şi a impozitului de 16% pe veniturile din dividende.

Impactul brut al relaxării fiscale este estimat la 16 miliarde lei în 2015 şi 2016, din care 9 miliarde lei reprezintă doar impactul reducerii TVA de la 24% la 20%.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.03.2015

 
Cuvinte cheie:
reducere
, tva
, paine
, vanzari
, crestere
, finante
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide