ZF News

Fondul polonez de investiţii Carpathia cumpără 10% din Bittnet Systems, prima investiţie în România

Fondul polonez de investiţii Carpathia cumpără 10% din...

Autor: Adrian Dumitrache

09.03.2015, 18:38 444

"Prin investiţia atrasă de la Carpathia Capital, vom putea accelera planurile de dezvoltare la nivel naţional, prin creşterea portofoliului de cursuri şi servicii IT de securitate, respectiv solutii cloud computing. Totodată, vom putea atinge şi obiectivul de a mări echipa de vânzări, echipa tehnică, dar şi numărul oamenilor de marketing din companie", a declarat directorul general al Bittnet Systems, Mihai Logofatu, într-un comunicat.

La rândul său, directorul general al Carpahia Capital, Paweł Śliwiński, a declarat că preluarea pachetului de 10% din capitalul Bittnet Systems este prima investiţia a fondului polonez în România.

"Credem că această cooperare este o piatră de temelie pentru ambele părţi, nu numai pentru ca este prima investiţie a Carpahia Capital în România, dar şi pentru că aduce Bittnet pe drumul de a deveni prima companie IT listată pe AeRO. În acest moment, Carpathia Capital este gata să investească peste 7 milioane de lei în sectorul IMM românesc şi estimăm că până la sfârşitul lunii iunie 2015 capitalul nostru va creşte pâna la 10 milioane de lei, ţinta fiind să investim în 10-15 companii româneşti din diverse industrii, care vor fi listate pe AeRO", a afirmat Śliwiński.

Bittnet Systems şi-a propus pentru acest an atingerea unei cifre de afaceri de 4 milioane de euro. Firma a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de 8,2 milioane de lei, în creştere cu 23% faţă de anul precedent, şi cu un profit brut de 270.000 lei, în urcare cu 27%.

Bittnet Systems a fost înfiinţată în 2007 şi este controlată de fraţii Mihai Logofătu (30 de ani) şi Cristian Logofătu (34 ani). Firma furnizează cursuri IT, servicii de implementare soluţii IT (infrastructură de reţea, routing, switching, servere, datacenter, virtualizare, securitate, teleprezenţă sau wireless), dar şi servicii de suport tehnic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO